[ X ]
(FOTO) 20 de camioane cu ajutorul umanitar din România este în drum spre Republica Moldova
6 Mai

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță că, ajutorul umanitar din România este în drum spre Republica Moldova, informează CURENTUL.

Potrivit lor, un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite Republicii Moldova, în contextul COVID-19, a pornit astăzi din București spre Chișinău.

Secretarul de stat al DRRM, Ana Guțu, a fost prezentă la momentul plecării camioanelor cu ajutoare medicale, alături de Premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

„Ajutorul umanitar oferit de România reprezintă o manifestare supremă a frăției de neam, o dovadă de solidaritate pentru cetățenii Republicii Moldova. Mulțumim României că, în aceste vremuri grele, a oferit acest sprijin valoros care va contribui la salvarea de vieți. România a fost și este mereu alături de Republica Moldova și de cetățenii ei”, consideră secretarul de stat al DRRM, Ana Guțu.

„Convoiul umanitar conține 3 000 de combinezoane de protecţie, 6 000 de măşti medicale, 6 000 măşti chirurgicale, 11 500 perechi mănuşi, 1 000 viziere şi 10 izolete. La inițiativa DRRM, Guvernul României acordă o donație de 3,5 milioane de euro pentru cetățenii de peste Prut”, se spune într-un comunicat de presă.

Andriana Cheptine

received_3183008135258514 received_1608656845948522 received_564496287805484 received_1143607912678332 received_2079908675488594

Inapoi la arhiva noutaților