[ X ]
Foști demnitari reținuți de CNA. Trebuiau să primească zeci de mii de euro pentru a soluționa un dosar
26 Iunie

Fostul șef al Departamentului Instituțiilor Penitenciare și Viceministru al Afacerilor Interne a fost reținut de ofițerii și procurorii anticorupție. Funcționarului i se incriminează că ar fi trebuit să primească prin intermediul finului de cununie zeci de mii de euro mită pentru a soluționa favorabil un dosar, transmite CURENTUL.

Potrivit datelor preliminare ale anchetei, un angajat al Serviciului Vamal, tot el finul de cununie al fostului viceministru, ar fi extorcat și primit 60 mii de euro sub pretextul că ar avea influență, prin intermediul nașului, asupra unor procurori, în vederea emiterii unei decizii de scoatere de sub urmărire penală şi clasare a procesului penal, în care denunţătorul este învinuit de fabricarea și punerea în circulație a multiplelor carduri bancare.

Dat fiind faptul că denunțătorul nu dispunea de suma respectivă, întelegerea a ajuns până la vânzarea apartamentului pentru a face rost de bani. Vameșul ar fi găsit și un cumpărător pentru acel imobil, care, însă, nu a putut fi vândut din motiv că era înregistrat pe o terță persoană.

Ulterior, dând asigurări că problema procesului penal poate fi soluționată prin intermediul nașului de cununie, vameșul a prezentat drept argument pasaje din discuția cu acesta pe Viber. În ultimă instanță, s-a convenit că banii vor fi transmiși în două rate câte 45 mii de euro și 15 mii de euro, respectiv, pănă la data de 24 iunie curent.

Urmare a măsurilor speciale de investigație și acțiunilor de urmărire penală, atât angajatul vamal, cât și fostul viceministru au fost recunoscuți în calitate de bănuiți și reținuți pentru 72 de ore. La moment se întreprind acțiuni de urmărire penală în vederea administrării probelor utile și pertinente pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bănuiții riscă până la 7 ani de închisoare.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților