Procuratura Anticorupție informează că acuzatorii au parcurs toate căile naționale de atac, reușind să obțină o pedeapsă reală pe numele fostei șefe a Inspectoratului Fiscal de Stat Sîngerei, învinuită de săvârșirea a 8 fapte de corupere pasivă, transmite CURENTUL.
Ca rezultat al documentării la finele anului 2013 de către Procuratura Anticorupție și Centrul Național Anticorupție a acțiunilor şefei Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Sîngerei, fiind efectuate și un spectru de măsuri speciale de investigație, inclusiv în biroul de serviciu al acesteia, s-au stabilit acțiuni de pretindere, extorcare și primire a bunurilor de către aceasta de la reprezentanții unor agenți economici în schimbul asigurării că în privința acestora nu vor fi inițiate controale fiscale, fie pentru modificarea actelor de control fiscal sau înlocuirea responsabilului de funcționarea postului fiscal instituit la agentul economic.
Astfel, în perioada lunilor august 2011- ianuarie 2014, numita a primit bunuri sub formă de mijloace financiare, loturi de marfă de larg consum și de materiale pentru construcție și seturi de cadouri cu bomboane pentru sărbătorile de iarnă.
Amintim, că Judecătoria Bălți sediul Sîngerei, la 03 martie 2018, a găsit-o vinovată pe fosta șefă de comiterea infracțiunilor incriminate, fiindu-i stabilită prin cumul pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 8 ani cu amendă în mărime de 140 mii lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 7 ani.
Sentința fiind contestată cu apel de către ambele părți, Curtea de Apel Bălți la 28.11.2018 i-a stabilit inculpatei 6 ani de închisoare cu executare cu amendă de 60 mii lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de 5 ani. Fiind absentă la pronunțarea deciziei, instanța a dispus executarea pedepsei închisorii din momentul reținerii acesteia.
Decizia instanței de apel a fost contestată de părți cu recurs la Curtea Supremă de Justiție. Aceasta, însă, a fost menținută la data de 08 mai, curent.
Amintim, că faptele de corupere pasivă cu extorcare, după înăsprirea sancțiunilor penale, sunt pasibile la moment de închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă de la 300 la 400 mii lei şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.
Cristina Pendea