Fostul secretar general al Ministerului Afacerilor Interne, Ianuș Erhan, face parte din echipa Institutului pentru Dezvoltare, Modernizare și Inovare în Domeniul Social, la care este fondator și Președinte, transmite CURENTUL.
Ianuș Erhan este și Prorector pentru formare profesională al Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI.
➡Formare profesională:
2017-2019 Master în Studii Europene – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din or. Iași, România, Facultatea de Drept, Centrul de Studii Europene
2019 – Conferențiar universitar, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”
2010-2013 Doctor în drept – Universitatea de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Drept
2004-2005 Magistru în drept – Universitatea de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Drept
1997-2002 Licențiat în drept – Universitatea de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Drept
➡Experienţă profesională:
2021 – prezent – Prorector pentru formare profesională în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI
2019-prezent – Cercetător științific în cadrul Proiectului „Modernizarea mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului” al Institutului de cercetare și inovare al USM
2019-prezent – Conferențiar universitar, responsabil de cursul „Drept vamal” (licență) în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI
2018-prezent – Conferențiar universitar în cadrul Universității de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”
2007-prezent – Conferențiar universitar la disciplina „Drept vamal” predată la ciclul I (vamal) și II de studii (master) și „Drept Contravențional” predată la ciclul I de studii în cadrul Universității de Stat din Moldova
2020-2021 – Secretar general al Ministerului Afacerilor Interne
2019-2020 – Secretar de Stat al Ministerului Afacerilor Interne
2018-2019 Director interimar al Centrului integrat de pregătire pentru aplicarea legii al MAI.
2017-2018 –Şef adjunct al Direcţiei management operaţional al Inspectoratului General al Poliţiei al MAI
2016-2017 – Avocat
2012-2016 – Șef adjunct al Departamentului Poliției de Frontieră al Departamentului Poliției de Frontieră al MAI
2011-2012 – Consultant naţional pentru sporirea capacităţilor sectoriale ale Centrului de Armonizare a Legislaţiei (Ministerul Justiţiei) în cadrul UNDP Moldova
2002 – 2010 – de la inspector până la şef de Direcţie a Serviciului Vamal
➡Experienţă de lucru în cadrul diferitor comisii, grupuri de lucru:
2013-2020 – Membru al grupului de lucru privind elaborarea Strategiei reformei cadrului de reglementare a activităţii de întreprinzător și a Planului de acțiuni pentru implementarea acesteia în anii 2013-2015, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1021 din 16.12.2013, responsabil de compartimentul „Acțiuni în domeniul vamal”
2013-2016 – Membru al comitetului național pentru combaterea traficului de ființe umane
2013-2016 – Membru al Centrului pentru reformă al MAI/Consiliul Consultativ
2019-2021 – Lider de proiect al țării beneficiare în cadrul Proiectului Twinning UE “Reforma instruirii inițiale și continue a sistemului de poliție din Republica Moldova”
2019-2021 – Coordonator Național al Proiectului „Sprijin pentru reforma sectorului de aplicare a legii în Republica Moldova”, implementat de către PNUD Moldova
2020-2021 – Coordonator al proiectului, reprezentat al autorității implementatoare „Crearea unui Centru de Justiție Familială în Moldova”
2019-2021 – Membru al Consiliului național de coordonare a programelor naționale de profilaxie și control al infecției HIV/SIDA, infecțiilor cu transmitere sexuală și de control al tuberculozei
2020-2021 – Manager al Programului pentru Reforma Poliției
2020-2021 – Președinte al Consiliului de administrație al ÎS „Servicii Pază” a MAI
➡Activităţi de instruire adiționale:
Peste 30 de instruiri, cursuri și seminare, inclusiv:
• Formare de formatori în cadrul Institutului de Studii pentru Ordine Publică al MAI (București, România)
• Managementul proiectelor, accesarea și gestionarea fondurilor UE (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați)
• Institutul European de Studii Politice din Moldova (mun. Chișinău)
• Formator în domeniul „Management și leadership” (mun. Chișinău, Academia de Administrare Publică)
• Implementarea reformelor în domeniul securității transfrontaliere (or. Tbilisi, Georgia)
• Managementul performanței (mun. Chișinău, Academia de Administrare Publică)
• Managementul schimbării (or. Viena, Austria);
• Cursul de leadership al Departamentului de Justiție al SUA (mun. Chișinău)
• Programul de instruire al Departamentului de Securitatea al SUA – Competența privind aplicarea legii la frontieră
• Programul de Instruire al Departamentului de Securitate al SUA – Siguranța și supraviețuirea ofițerilor (mun. Chișinău)
➡Activităţi adiţionale:
2021 – Membru al Comitetului de Etică al Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal
2021 – Membru al Uniunii Juriştilor din Moldova
2020 – Membru al Asociaţiei Ineternaţionale a Şefilor de Poliţie
2016-prezent – Membru al Seminarului ştiinţific de profil constituit în cadrul Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii Libere Internaţionale din Moldova, Profilul 552 – Drept Public
➡Proiecte internaţionale/naţionale:
2017 – Expert național privind elaborarea Planului sectorial anticorupție în domeniul vamal în cadrul UNDP Moldova
2014 – Formator în cadrul Academiei Ideilor de Afaceri, program organizat de AO institutul IDEA, cursul „Procedurile de import în RM”
2012 – Customs Reform Specialist, Moldova Regulatory Reform Implementation Strategy Project în cadrul DAI&BRC
2012 – BIZCLIR Moldova, responsabil de domeniul comerțului extern și activitatea vamală
2011 – USAID/BIZTAR Moldova, expert în reformarea cadrului normativ de activitate a brokerului vamal şi specialistului în domeniul vămuirii
➡Distincţii:
Pe parcursul activităţii – o menţiune internaţională (diploma de onoare) a Centrului SECI (reorganizat în SELEC, cu sediul în or. Bucureşti, România) pentru combaterea cu succes a crimelor transfrontaliere și Distincția „Pentru merite” a Poliției din Lituania, 40 stimulări disciplinare dintre care:
2014 Titlul de onoare al MAI pentru contribuția la realizarea Planului pentru liberalizarea regimului de vize, semnarea și ratificarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană
2016 Crucea MAI „Pentru Merit”, Clasa II – 2014 şi Clasa I
2015 Diploma Guvernului de Gradul I
2016 Crucea Departamentului Poliției de Frontieră „Pentru Merit”, Clasa I
2015 Crucea Departamentului Poliției de Frontieră „Pentru Merit”, Clasa II
Activitatea științifică și de cercetare:
7 Articole de sinteză, 14 comunicări științifice, 2 note de curs, 1 manual și o monografie
➡Domenii de interes şi cercetare:
Dreptul administrativ, Dreptul contravenţional, Dreptul penal, Dreptul vamal, drepturile omului, activitatea economică externă, activitatea autorităţilor de aplicare a legii, managementul integrat al frontierei, gestionarea fenomenelor migraţionale, integrarea europeană, anticorupție și integritate, managementul proiectelor, etc.
Cristina Parfeni