Un angajat al Asociației Obștești „Uniunea Conducătorilor Auto din Republica Moldova”, filiala Basarabeasca, a fost reținut de ofițerii DGT „Sud” a CNA și procurorii anticorupție în această dimineață. Omul este bănuit de trafic de influență, transmite CURENTUL.
Potrivit denunțătorului, bărbatul, fost polițist, ar fi pretins și primit 350 de euro,susținând că are influență asupra unor persoane publice din cadrul Secției Înregistrare a Transportului și Calificarea Conducătorilor Auto din Comrat, în vederea promovării probei practice a examenul auto și eliberarea ulterioară a permisului de conducere de categoria “B”.
Cu puțin timp în urmă, suspectul a fost prins în flagrant delict în preajma Consiliului Raional Basarabeasca. În rezultatul efectuării percheziției corporale, banii transmiși sub controlul organului de urmărire penală al CNA, au fost depistați în buzunarul hainei acestuia. Bărbatul fost recunoscut în calitate de bănuit, reținut pentru 72 de ore, iar în privința lui urmează să fie decisă aplicarea măsurii preventive.
Pentru acest gen de infracțiune, Codul Penal al Republicii Moldova prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 6 ani sau amendă în mărime de până la 2 sute de mii de lei.
Cristina Parfeni