[ X ]
Fost deputat: Se schimbă ai lor cu ai noștri. De ce să umblăm la salariile drujbanilor noștri?
7 Octombrie
Fostul deputat al Fracțiunii Platforma Demnitate și Adevăr, Vasile Năstase, spune că se numesc noi membri la CNPF cu salarii vechi, transmite CURENTUL. 
Fostul deputat s-a referit la un proiect al Platformei DA din Legislatura precedentă cu privire la plafonarea acestor salarii, care a fost votat în prima lectură, iar acum se prăfuiește undeva.
„Văd că deja se numesc noi membri în CNPF cu salarii vechi. Adică nesimțite. Adică de peste o sută de mii de lei lunar. Și cu tichete de masă zilnice. Și cu mașini la scară. Și cu alte bucurii, vorba unui fost coleg.
Adică se schimbă ai lor cu ai noștri. Și dacă e așa, de ce să umblăm la salariile drujbanilor noștri, nu-i așa?!
Urât mirositor.
Puturos de urât.
Și asta în timp ce proiectul de lege al Platformei, votat în prima lectură, cu privire la plafonarea acestor salarii nesimțite, stă neatins undeva în sertarele rușinii.
Dar asta mai puțin contează.
Cine se gândește la salarii nesimțite, cînd circul e gratis, ambulant și mereu”, spune Vasile Năstase.
Cristina Parfeni 
Inapoi la arhiva noutaților