[ X ]
Fost deputat: „Este neglijat principiul fundamental al transparenței”, referindu-se la legile de curând aprobate
23 Decembrie

Fostul deputat liberal democrat, Iurie Țap, afirmă că discuțiile în spațiul public privind actele normative ce-au bulversat societatea scoate în evidență amatorismul/voluntarismul politicului, care, decide după propriile interese, transmite CURENTUL.

Iurie Țap, scrie, într-o postare pe o rețea de socializare că astfel este total neglijat principiul fundamental al transparenței, care este clar transpus prin lege, dar și este un angajament de bază al Republicii Moldova din perspectiva guvernării democratice.

„Legea nr. 239 din 13-11-2008 privind transparenţa în procesul decizional reglementează exaustiv acest domeniu important.

În contextul Agendei 2030 (Obiectivele de Dezvoltare Durabilă), Republica Moldova, prin Obiectivul 16 „Pace, justiție și instituții puternice”’, și-a asumat „dezvoltarea instituțiilor eficiente, transparente și responsabile la toate nivelurile”’ (ținta 16.6) și „asigurarea unui proces de luare a deciziilor sensibil la necesități, inclusiv, participativ și reprezentativ la toate nivelurile”’ (ținta 16.7).

Prin semnarea Acordului de Asociere, Republica Moldova s-a angajat să dezvolte instituții democratice, în acest sens, Strategia privind reforma administratției publice pentru anii 2016-2020, constată „Transparența este o forță puternică, care, aplicată în mod consecvent, contribuie eficient la combaterea corupției, îmbunătățirea guvernanței și promovarea responsabilității”.

În pofida angajamentelor Republicii Moldova, care, de altfel, sunt obligatorii pentru puterea politică/guvernare, atât guvernul Filip/guvernarea Partidului Democrat/transfugii, cât și actualul guvern, zis-tehnocrat/guvernarea PSRM/platforma „Pentru Moldova”, au sfidat bunul simț, neglijând în totalitate prevederile documentelor citate cu referire la transparența în procesul decizional. De altfel, guvernările precedente, inclusiv PCRM-ul, care a adoptat Legea 239/2008, la fel, au mimat transparența. Până la urmă, toate aceste guvernări au eșuat lamentabil”, scrie Iurie Țap.

Totodată, fostul deputat reiterează despre implicarea societății în procesul decizional.

„Este o lecție care trebuie învățată de cei care au pretenția să guverneze, or, administrarea treburilor publice este „știință și artă’”, de aceea trebuie abordate adecvat – în cunoaștere de cauză și responsabil.

Revenind la problema transparenței vom reitera obiectivul acesteia – implicarea cetățenilor în procesul decizional, or, statul este puternic/durabil când ia decizii pentru cetățeni cu implicarea acestora. Doctrinar, statul este servitorul poporului și pentru a-l servi pe potrivă, trebuie să-i cunoască așteptările și să ia în calcul poziția/voința suveranului”, a mai scris Iurie Țap.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților