[ X ]
Fost deputat, despre plafonarea taxelor locale: „Este un abuz al guvernării/puterii politice”
28 Noiembrie

Fostul deputat liberal – democrat, Iurie Țap, consideră că guvernarea sau nu înțelege esența descentralizării, ori nu dorește să o implementeze, transmite CURENTUL.

Fostul deputat scrie, într-o postare pe o rețea de socializare că guvernarea confirmă interesele reale ale puterii politice privind controlul autorităților publice locale.

„De fapt, este despre abuzul guvernării, or, asumându-și prin Planul de acțiuni pentru perioada 2020-2023 responsabilitarea privind promovarea descentralizării puterii, inclusiv promovând ideea reformei administrativ-teritoriale, guvernul/puterea politică se împiedică de taxele locale, insistând la plafonarea acestora.

Altfel spus, una din două: sau guvernarea nu-nțelege esența descentralizării, sau, în realitate, nu dorește s-o implementeze.

Or, din perspectiva doctrinară, descentralizarea puterii înseamnă, în primul rând, transferul responsabilității pentru gestionarea treburilor publice locale. Din alt punct de vedere, competența atribuită puterilor locale trebuie să fie deplină și nu poate fi îngrădită arbitrar. Simplu spus, plafonarea taxelor locale este un abuz al guvernării/puterii politice”, menționează Iurie Țap.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților