[ X ]
Fost deputat, despre intenția Maiei Sandu: „Ar fi mai ușor de modificat un proiect de lege, decât o lege”
11 Noiembrie

Ex-vicepreședintele Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, consideră că Premierul ar trebui să expedieze spre avizare Comisiei de la Veneția nu legea deja votată și intrată în vigoare, dar proiectul de lege, transmite CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Valeriu Ghilețchi menționează că e mai ușor să modifici un proiect de lege, decât o lege.

„Cea mai bună practică, într-adevăr, este să trimiți la avizare proiectele de legi și nu legile. În cazul în care vor există obiecții din partea Comisiei de la Veneția, va fi mult mai ușor să modifici un proiect de lege decât o lege deja intrată în vigoare, nemaivorbind de o eventuală necesitate de abrogare a acestei legi ca fiind una neconformă bunelor practici. Chiar și mult criticatul sistem electoral mixt nu a fost votat în lectura finală până nu a venit avizul Comisiei de la Veneția. Dacă se dorește cu adevărat ieșirea din această criză politică, consider că ar fi bine chiar azi să fie consultată Comisia de la Veneția asupra celei mai bune căi de a obține acest aviz la care se face referință din partea ambelor tabere”, scrie Valeriu Ghilețchi.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților