[ X ]
Fost deputat: „Corupția înflorește, societatea stagnează și sărăcește în continuare, iar puterea politică se „primenește””
7 Octombrie

Fostul deputat liberal-democrat Iurie Țap punctează că majoritatea parlamentară, Ministerul Justiției, CSM și CSJ sunt cei care blochează lupta cu corupția, iar în egală măsură această responsabilitate îi revine și Președintelui, transmite CURENTUL.

Iurie Țap s-a referit în acest context la Raportul privind „Rezultatele implementării Planului de acțiuni al Strategiei Naționale de Integritate și Anticorupție pentru 2019” care arată că situația este mai multe decât deplorabilă.

„…chiar dacă e să acceptăm cu bună credință acest raport, procentul implementării este mult sub 50 la sută. Nemaivorbind despre faptul că preponderent sunt realizate acțiunile secundare, iar problemele-cheie rămân în suspans. Este și cazul privind reforma justiției, or, SNIA, prin Prioritatea III. 2. Eficienţa justiţiei şi a autorităţilor anticorupţie, prevedea „Instituirea instanţelor/completelor de judecată specializate pentru examinarea dosarelor pentru acte de corupţie şi conexe corupţiei”’, termenul de realizare fiind Trimestrul III anul 2017, iar responsabilitatea revenindu-le Parlamentul, MJ, CSM, CSJ. Indicatorii de performanță stabiliți: „Proiect de lege elaborat şi adoptat de Guvern şi Parlament, ce conţine mecanismul şi procedura de selecție a judecătorilor, precum şi criteriile de integritate şi de salarizare sporite pentruaceşti judecători. Instanţă sau, după caz, complete de judecată specializate funcţionale”, conform raportului,statutul acestei acțiuni este – „NEREALIZAT”’. Altfel spus, lupta cu corupția s-a oprit aici”, scrie pe o rețea de socializare Iurie Țap.

Fostul deputat scrie că „corupția înflorește, societatea stagnează și sărăcește în continuare, iar puterea politică se „primenește””.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților