Cauza penală de învinuire a fostului secretar general al Consiliului Suprem de Securitate (CSS) a fost trimisă instanţei de judecată, transmite CURENTUL.
Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală pe acest caz, reţinând în acţiunile inculpatului coparticiparea la comiterea traficului de influenţă, pentru care norma penală prevede o pedeapsă de până la 6 ani închisoare.
Amintim că, acum trei săptămâni, 12 persoane, printre care actuali funcţionari, antreprenori, jurişti şi avocaţi, au fost reţinuţi, iar ulterior arestaţi, în acest dosar. Aceştia sunt învinuiţi că în cursul acestui an ar fi constituit o schemă prin care au comis tentativa de înstrăinare a peste 30 de hectare de teren care a aparţinut, cu drept de proprietate, Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură din com.Stăuceni. Potrivit datelor urmăririi penale, învinuiţii ar fi luat în arendă, pe un termen de 30 de ani, terenul, iar ulterior, schimbându-i destinaţia din extravilan în intravilan, au încercat să parceleze lotul şi să-l comercializeze unor terţe persoane. Pentru a obţine decizii favorabile în scopul realizării intenţiilor lor, aceştia ar fi mituit diferiţi funcţionari cu diverse sume de bani.
Potrivit materialelor cauzei penale, fostul secretar general al CSS a pretins şi primit bani în sumă de 13 mii euro, susţinând că are influenţă asupra unor judecători şi poate să-i determine să pronunţe o hotărâre favorabilă grupului de persoane ce doreau înstrăinarea a peste 30 de hectare de teren care a aparţinut, cu drept de proprietate, Colegiului de Vinificaţie şi Viticultură din com.Stăuceni.
Fiind audiat de procurori, fostul secretar general al CSS şi-a recunoscut vina, încheind cu procurorii acord de recunoaştere a vinovăţiei.
Urmărirea penală în privinţa complicilor acestuia continuă, urmând ca în scurt timp şi ei să fie deferiţi justiţiei.
Cristina Parfeni