[ X ]
Fost angajat al Inspectoratului Fiscal de stat din Briceni trimis în judecată pentru abuz de serviciu
29 August

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a expediat în judecată cauza penală intentată pe faptul abuzului de putere, comis de fostul şef-adjunct al Inspectoratului fiscal de stat raionul Briceni care a pus în aplicare o schema de deturnare a banilor publici sub pretextul restituirii TVA anumitor persoane juridice, transmite CURENTUL.

În cursul acţiunilor de urmărire penală procurorii au constatat că, folosind intenţionat situaţia de serviciu, inculpatul a întocmit şi a determinat alţi angajaţi din subordine să dispună restituirea TVA din buget, în sumă de 510 202 lei, companiei Labean Prime – fondată şi condusă de persoane apropiate acestuia.

Temei pentru restituirea TVA au servit pretinsele acte de control ale fiscului, în care au fost incluse date false. Astfel, în mod ilegal, din bugetul de stat a fost transferată acestei firme suma de bani, care datorită reacţionarii prompte a organelor de control au fost blocaţi pe contul persoanei juridice respective, astfel autorii infracţiunii fiind în imposibilitate de a intra în posesia banilor.

Fapta inculpatului a fost calificată drept tentativă de abuz de serviciu şi dacă va fi găsit vinovat de cele incriminate, inculpatul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 3 ani ori amendă în mărime de la 32 500 lei până la 57 500 lei, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe o perioada de până la 5 ani.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților