La Muzeul Național de Istorie a Moldovei s-a desfășurat Forumul Cultural „Patrimoniu și Arhitectura: Ferestre spre Trecut, Uși spre Viitor”, în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului. Evenimentul a reunit experți din Republica Moldova, România, Franța și Germania, care au discutat despre provocările și soluțiile pentru protejarea patrimoniului cultural și despre rolul acestuia în dezvoltarea comunităților.
Printre vorbitori s-au numărat Vladimir Vornic, Secretar de Stat pe domeniul patrimoniului, Myriam Galland, prim-consiliera Ambasadei Franței, și arhitectul Thorsten Kock (bez+kock architekten, Germania), câștigătorul concursului internațional pentru reconstrucția Filarmonicii Naționale. Aceștia au subliniat importanța conservării patrimoniului și integrarea armonioasă a noilor construcții în spațiile istorice.
Forumul a avut loc la două zile după semnarea Memorandumului Republica Moldova – România – Ucraina privind includerea complexului cultural Cucuteni–Trypillia în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.