Implementarea Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), la capitolului comerț și dezvoltare durabilă (TSD) a fost subiectul de discuții în cadrul Forumului comun de dialog cu societatea civilă pe filiera TSD, organizat în contextul desfășurării reuniunii a treia a Subcomitetului RM – UE pentru comerț și dezvoltare durabilă (TSD) ce a avut loc recent la Chișinău, transmite CURENTUL.
La Forumului comun de dialog cu societatea civilă au participat oficiali europeni și reprezentanții ai autorităților publice centrale din Republica Moldova, ai organizațiilor neguvernamentale și non-profit, centrelor de analiză și cercetare, Confederației Naționale a Sindicatelor din Moldova, Asociației Femeilor Profesioniste si de Afaceri din Moldova, Centrului de Resurse Juridice, Asociației Investitorilor Străini, Alianței Întreprinderilor Străine Mici, Asociației Micului Business, Dezvoltării business-lui și avocaturi și Asociației Patronale în Industria Ușoară și a fost organizat de Ministerul Economiei și Infrastructurii și moderat de Mihaela Gorban, șef al Direcției Generale Cooperare Economică Internațională.
Reprezentanții societății civile au salutat convocarea Forumului care reprezintă o platformă favorabilă și eficientă de examinare și discuție a subiectelor ce țin de aplicarea Acordului de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA), în particular a capitolului TSD. În cadrul evenimentului, oficialii și experții moldoveni au efectuat prezentări pe diverse tematici privind dezvoltarea durabilă a țării. În concluzie au confirmat efectul benefic al implementării DCFTA pe teritoriul Republicii Moldova, impactul pozitiv al căruia a fost demonstrat prin date statistice și opinii exprimate.
De asemenea, reieșind din discuțiile purtate, societatea civilă a constatat preluarea cu succes de către Republica Moldova a unui volum impunător de standarde europene în diverse sectoare ale economiei naționale. În același context, a fost menționată importanța implementării practice în continuare a DCFTA, în special a utilizării standardelor europene în procesele de producție de către antreprenorii moldoveni. Acest fapt va contribui esențial la majorarea nivelului calității producției autohtone, al competitivității acesteia, și respectiv al volumului livrărilor în statele străine, în special în Uniunea Europeană.
În context, în cadrul Forumului a fost înaintată și susținută propunerea de examinare a posibilităților de intensificare a activității DAG-lor, precum și de preluare prin rotație a președinției/secretariatului acestora de către fiecare organizație/societate membră.
Totodată, reprezentanții Uniunii Europene au comunicat despre situația actuală a proiectului de suport al societății civile privind monitorizarea implementării capitolelor TSD, finanțat prin Instrumentul de Parteneriat, care prevede un volum al finanțării de 3 milioane Euro pentru o perioadă de 3 ani, preconizat pentru semestrul I al anului 2018.
În final, părțile au convenit ca următoarea reuniune a Subcomitetului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană pentru comerț și dezvoltare durabilă, precum și Forumul comun de dialog cu societatea civilă să aibă loc în semestrul II al anului 2018, la Bruxelles, Belgia.
Cristina Pendea