[ X ]
Fondul Global de Mediu susține proiectele de dezvoltare a fâșiilor forestiere degradate din R. Moldova
15 Februarie

Conducerea  Agenției „Moldsilva” a avut o întrevedere cu experții unei misiuni din partea FAO, care se află în această perioadă într-o vizită de lucru la Chișinău. Au fost abordate detalii privind formularea unui proiect în domeniul silviculturii, combaterii degradării terenurilor, crearea și restabilirea fâșiilor forestiere de protecție, acestea fiind susținute de Fondul Global de Mediu (GEF), transmite CURENTUL.

Discuțiile s-au axat pe modalitatea de împădurire a terenurilor degradate atât a autorităților publice locale, cât și private, în prezent baza legislativă și normativă, inclusiv regulamentul și normele tehnice permit acest lucru.

Amintim că Agenția „Moldsilva” are experiență privind reabilitarea fâșiilor de protecție a terenurilor agricole, în mod special în zona de sud a țării, ceea ce a contribuit la prevenirea degradării solurilor prin împădurire.

La această etapa GEF identifică direcțiile în care ar putea susține activități cum ar fi: planificarea  utilizării pământului și îmbunătățirii managementului, inclusiv calității solurilor pentru agricultură, dar și beneficii pentru comunități.

Menționăm că Fondul Global de Mediu (GEF) reprezintă un mecanism financiar independent prin care se oferă granturi ţărilor în curs de dezvoltare şi celor eligibile pentru proiecte cu impact pozitiv asupra mediului înconjurător. Fondurile sunt utilizate pentru proiecte şi activităţi în următoarele domenii: biodiversitate, schimbarea climei, ape internaţionale, degradarea terenurilor, protecţia stratului de ozon şi substanţe chimice. Proiectele respective asigură legătura între procesele de soluţionare a problemelor de mediu locale, naţionale şi globale, concomitent contribuind la promovarea mijloacelor de existenţă durabile.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Familia Valentinei Lazari, decedată după o operație bariatrică, continuă lupta în instanță. Decizia prin care trebuie sa achite 100 mii lei, contestată la Curtea de Apel
    Social |
  2. Sinteza CNA: Percheziții într-un dosar de corupție în sistemul educațional și preluarea în administrare a peste 82 de mii de dolari în cripto
    Social |
  3. Premierul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București
    Politică |
  4. Ion Ceban reacționează la declarațiile PAS privind depolitizarea Primăriei: „CEC, Curtea Constituțională, SIS, CNA, Procuratura – toate sunt conduse de PAS”
    Politică |
  5. Ministerul Muncii și UNICEF Moldova dezvoltă o viziune comună pentru un sistem de protecție socială mai rezilient
    Social |
  1. Sinteza CNA: Percheziții într-un dosar de corupție în sistemul educațional și preluarea în administrare a peste 82 de mii de dolari în cripto
    Social |
  2. Audit CCRM: TRM trebuie să îmbunătățească gestionarea fondurilor și patrimoniului
    Social |
  3. Centrul Național de Instruiri în Insolvență Moldinsolv a devenit membru al Conferinței privind Dreptul European în Restructurare și Insolvență (CERIL)
    Business |
  4. Irina Vlah s-a adresat ambasadorilor: Pe 14 noiembrie, Curtea de Apel urmează să se pronunțe în dosarul privind restricționarea activității Partidului Republican „Inima Moldovei”. E un caz fără precedent de încălcare gravă a democrației
    Politică |
  5. Serviciul Vamal a colectat peste 844,7 milioane lei în doar o săptămână
    Social |