În perioada februarie-martie, Agenția „Moldsilva” desfășoară procedura de strămutare, aclimatizare și populare a întreprinderilor silvice subordonate și rezervațiilor, cu cerbi nobili și cerbi cu pete, transmite CURENTUL.
Astfel, din Centrele specializate pentru reproducerea şi dezvoltare a cerbilor din cadrul Întreprinderilor silvice Teleneşti și Strășeni vor fi eliberate în natură un efectiv de 32 de cerbi nobili, iar de la Rezervația Naturală „Codrii” vor fi transportați 100 de cerbi cu pete către întreprinderile silvice Silva-Sud Cahul și Manta-V.
Scopul repopulări este restabilirea şi conservarea diversităţii specifice, structurii şi densităţii optime a numărului de specii de vânat şi asigurarea cotei maxime de recoltare prin folosirea raţională a resurselor naturale, delimitării distincte a fondurilor de vânătoare în corespundere cu condiţiile naturale. La fel se pune accent pe optimizarea stării de lucruri și implementării metodelor fundamentate ştiinţific privind valorificarea resurselor regnului animal, extinderii şi aprofundării cercetărilor în domeniu, studierii rolului speciilor de vânat în ecosistemele naturale şi antropizate.
Concomitent, entitățile silvice subordonate incluse în acest program vor asigura construcţia sau reparaţia volierelor de întreţinere provizorie pentru adaptarea şi acomodare a cervidelor (cerbilor), asigurând după posibilitate cu apă şi hrană din surse naturale după caz, pe tot parcursul ciclului de dezvoltare. Respectarea măsurilor biotehnice prin amenajarea sectoarelor populării cervidelor cu hrănitori, adăpători, scăldători, sărării, ogoare de hrană.
Pentru monitorizarea acestui proces, sunt implicați reprezentanţii Institutului de Zoologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Inspectoratului Ecologic de Stat, subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei Naţionale de Siguranţă a Alimentelor.
Cristina Parfeni