[ X ]
[ X ]
[ X ]
Fondul de Investiții Sociale din Moldova, la 23 ani din ziua fondării. Realizări și planuri
19 Mai

Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM) astăzi împlinește 23 ani din ziua fondării. În context, directorul FISM, Iurie Chiorescu a povestit, pentru TRIBUNA, cum au fost acești 23 ani pentru instituția pe care o conduce, informează CURENTUL.

„Inițial FISM a fost creat ca un Proiect al Băncii Mondiale și al țărilor donatoare cu scopul de a contribui la implementarea Strategiilor Naționale de Dezvoltare în Moldova prin împuternicirea comunităţilor sărace şi a instituţiilor lor în gestionarea necesităţilor prioritare de dezvoltare. Ulterior, prin schimbarea Statutului a fost reorganizat în Instituție Publică „Fondul de Investiţii Sociale din Moldova”. Factorii de bază, care au contribuit la elaborarea şi dezvoltarea Proiectului FISM, au fost nu doar declinul social-economic din acea perioadă complicată la sfârșitul anilor ‘90, scăderea indicatorilor de calitate a vieţii şi sărăcirea unei părţi considerabile a populaţiei, în special în zona rurală şi orăşele mici, dar şi scăderea spiritului moral şi a nivelului de implicare a populaţiei în procesul de schimbare a mediului comunitar. În contextul politicilor şi strategiilor de dezvoltare din Republica Moldova, IP „Fondul de Investiţii Sociale din Moldova” este considerat ca un mecanism eficient de schimbare a atitudinii şi comportamentului populaţiei din comunităţi pentru sporirea activismului social şi a solidarităţii comunitare, precum şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei şi a grupurilor vulnerabile prin sporirea accesului la servicii sociale îmbunătăţite”, a spus Chiorescu.

Potrivit lui, grupurile-ţintă de beneficiari ale IP FISM sunt constituite de populaţia din comunităţile rurale și urbane, persoanele în dificultate, precum persoanele cu dizabilităţi.

„IP FISM contribuie la dezvoltarea capacităţilor de organizare a acestor grupuri şi la sporirea sentimentului de responsabilitate pentru toate activităţile din comunitate prin implicarea lor directă în procesul de identificarea a necesităţilor lor stringente, implementarea propunerilor de subproiect şi asigurarea durabilităţii. IP FISM reprezintă pentru comunităţi şi un mecanism de învăţare a noilor principii de guvernare locală. Actorii comunitari (APL, organizaţiile neguvernamentale, Asociaţiile de beneficiari etc.) însuşesc diferite modalităţi de lucru cu comunitatea cum ar fi: implicarea populaţiei în procesul de luare a deciziilor, modalităţi de identificare a problemelor prioritare, planificarea strategică, monitorizarea implementării proiectelor, menţinerea şi asigurarea durabilităţii obiectelor renovate, managementul financiar, dezvoltarea instituţională a administraţiei publice locale şi organizaţiilor neguvernamentale. IP FISM colaborează cu comunitățile beneficiare pe principii de parteneriat. Rolul IP FISM constă în susținerea financiara a 70%-85% din costul propunerilor de subproiect și în facilitarea și monitorizarea grupurilor comunitare care doresc să implementeze subproiecte. Comunitatea este responsabilă de pregătirea propunerilor de subproiect, colectarea investiției de minim 15% din costul propunerii de subproiect, organizarea concursurilor de selectare a contractorului și a responsabilului tehnic, monitorizarea implementării subproiectelor în comunitate și semnarea documentelor de plată, asigurarea durabilității obiectelor de infrastructură socială renovate. Prin promovarea dezvoltării parteneriatului social la nivel de comunitate, IP FISM contribuie la dezvoltarea capacităţilor instituţiilor comunitare, asigurarea respectării principiilor de transparenţă şi participare şi ca rezultat la dezvoltarea durabilă a comunităţii”, a punctat directorul FISM.

Iurie Chiorescu a mai spus că, „activitatea FISM este direcţionată spre implementarea subproiectelor de infrastructură socială și social-economică cu scopul de a contribui la:

  • asigurarea accesului la servicii sociale îmbunătăţite prin renovarea grădiniţelor de copii; școlilor de circumscripții, complexelor educaţionale şcoală – grădiniţă de copii; şcolilor sportive; sălilor sportive în cadrul şcolilor, etc.
  • asigurarea accesului la servicii social-economice îmbunătăţite prin construcția/extinderea sistemelor de apeduct cu apă potabilă; construcția/extinderea sistemelor de canalizare; lucrări de amenajare a zonelor de odihnă în comunitate; pavarea căilor pietonale de acces; sisteme de iluminare stradală.
  • subproiecte orientate spre protecţia mediului ambiant prin construcţia sistemelor de epurare/tratare a apei; construcţia staţiilor de epurare; desfăşurarea activităţilor de combatere a eroziunii solurilor în teritoriile publice (plantarea arborilor, organizarea teraselor pe pantă, săparea canalelor de drenaj), etc.
  • subproiecte orientate spre utilizarea eficientă a energiei prin conservarea energiei termice în clădiri publice; promovarea resurselor energetice de alternativă, implementarea tehnologiilor de utilizare a resurselor de energie regenerabilă, etc”.

Fiind întrebat care sunt cele mai importante realizări ale instituției, Iurie Chiorescu a menționat că, până în prezent din diferite surse de finanțare cu suportul IP FISM au fost implementate circa 4320 de subproiecte în 1130 localități rurale și urbane.

„La moment IP FISM gestionează implementarea a 266 de subproiecte finanțate din sursele financiare alocate de diferiți donator:

  • în cadrul Programului de asistenţă tehnică şi financiară acordată de Guvernul României pentru instituţiile preşcolare din Republica Moldova – la moment gestionăm sursele financiare din tranșa III în sumă de 3 mln. euro destinată pentru renovarea/dotarea a 246 de grădinițe de copii.
  • la etapa finală este implementarea Proiectului ”Infrastructura socială și eficiență energetică” Faza II finanțat în cadrul Cooperării Financiare Germane cu Republica Moldova de Banca Germană de Dezvoltare  „Kreditanstalt für Wiederaufbau“ (KfW) în sumă de 2 mln. pentru 25 de subproiecte.
  • în plină desfășurare se află Proiectul ”Reforma Învățământului în Moldova” finanțat de Banca Mondială și implementat în colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, în care IP ”Fondul de Investiţii Sociale din Moldova” este responsabilă de implementarea componentei A.2 a Proiectului ce prevede renovarea şi modernizarea a 17 şcoli de circumscripţie. Din care 4 sunt finisate, 11 sunt în lucru, 1 – la etapa de licitație și la 1 – în proces de elaborare a documentației tehnice.
  • din Bugetul de Stat avem alocate surse financiare pentru renovarea blocurilor sanitare din școli în sumă de 5 mln. lei anul trecut și de asemenea 5 mln. pentru anul 2020.

Anul 2020 este unul foarte complicat în contextul situației epidemiologice din țară și toată lumea. Starea excepțională  a impus restricții din cauza cărora șantierele obiectelor renovate au un regim special de lucru. E complicat pentru contractori să lucreze în asemenea condiții, dar cu toate acestea facem față provocărilor, avem o dinamică pozitivă la toate șantierele. În prezent suntem la etapa de evaluare a obiectelor care vor fi renovate sau/și dotate din grantul Guvernului României, în timpul cel mai apropiat vor fi anunțate licitațiile la peste o sută de obiecte. Totodată, sperăm să se îmbunătățească situația epidemiologică, ca să putem continua lucru în regim normal”, a afirmat el.

Vorbind despre planurile pe viitor, Iurie Chiorescu a spus că, Fondul este instituție publică cu autonomie financiară. „Aceasta înseamnă că durabilitatea instituției depinde mult de existența proiectelor implementate. Dar, având în vedere experiența echipei FISM, rezultatele bune, apreciate de donatori internaționali, sperăm că multe programe finanțate la moment (de Guvernul României, Banca Germană de Dezvoltare KfW, Banca Mondială) vor fi continuate prin implementarea multor proiecte care contribuie esențial la sporirea calității vieții populației din localitățile rurale și urbane, creând accesul pentru diferite pături sociale la servicii sociale îmbunătățite”, a conchis Chiorescu.

www.tribuna.md

Inapoi la arhiva noutaților