[ X ]
Fiul unui ex-Premier va studia la King’s College din Londra. Va reveni în R. Moldova după absolvirea studiilor?
9 Septembrie

Fiul ex – Premierului Valeriu Streleț, Alex Streleț, își continuă studiile în Marea Britanie, informează CURENTUL.

Solicitat de către reporterul nostru, Alex Streleț, ne-a declarat că în curând va începe studiile la masterat.

„Urmează să încep în scurt timp un program de masterat în Conflict, Securitate și Dezvoltare (Conflict, Security & Development) în cadrul Departamentului de studii de război (War Studies) la King’s College, Londra. Va dura 12 luni, începând cu sfârșitul lunii septembrie a anului curent până în luna septembrie a anului viitor”, ne-a spus el.

strelet2

Cât despre planurile sale de după absolvire, tânărul urmează să decidă.
„Încă nu am stabilit niște priorități clare ce țin de planurile de după absolvire. Am o abordare flexibilă și sunt gata să activez oriunde contribuția mea va fi necesară, dar și apreciată. Indiferent de faptul dacă voi fi în R. Moldova sau în afara ei, voi avea grijă să contribui la dezvoltarea țării în care m-am născut și am crescut”, a precizat Alex Streleț.

Alex Streleț crede că tinerii pot să promoveze țara natală, indiferent de unde o fac.

„Moldova, cu certitudine, are o nevoie acută de tineri și investițiile acestora. În același timp, nu este un secret faptul că încă nu s-au creat condițiile necesare pentru ca tinerii să poată dobândi studii de calitate acasă, care să le permită să obțină locuri de muncă cu o remunerare decentă. Prin urmare, aș sfătui tinerii să investească în R. Moldova indiferent dacă decid să plece peste hotare sau să rămână acasă. Există nenumărate modalități de a-ți ajuta propria țară chiar și fiind în afara acesteia, un exemplu elocvent fiind implicarea activă și cu regularitate a unei bune părți a concetățenilor noștri aflați peste hotare în acțiuni de caritate sau proiecte de infrastructură menite să îmbunătățească viața în Moldova”, a conchis masterandul.

strelet

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților