„Am mulțumit dlui Ambasador pentru asistența oferită țării noastre de Uniunea Europeană (inclusiv România și Cehia) în lupta cu pandemia, ca urmare a activării mecanismului UE de protecție civilă. Suntem profund recunoscători pentru acest ajutor în vremuri complicate, iar UE ne-a fost mereu alături când am avut nevoie”, declară democratul.
A discutat, de asemenea, pe lângă criza sanitară și economică, spune Filip, și despre cea politică.
„Am reiterat o dată în plus, foarte clar: PDM nu va face niciodată alianțe sau înțelegeri cu Partidul Șor și cu transfugii care au plecat din PDM. Nu avem ce discuta cu cei care au furat țara și cu cei care s-au vândut deja de câteva ori. PDM face #altfeldepolitica, una corectă și transparentă, unde nu e loc de oportuniști și trădători”, a conchis democratul.
Mihaela Conovali