[ X ]
Filip, despre Dodon: „Nu era obligatoriu să înceapă cu stîngul”
28 Decembrie

Premierul Pavel Filip a făcut cîteva precizări, în debutul ședinței de Guvern de astăzi, cu privire la prima inițiativă legislativă, semnată de Președintele R.Moldova, Igor Dodon, cu privire la anularea Legii ce presupune trecerea pe umerii cetățenilor a rambursării miliardelor furate din sistemul financiar-bancar, informează CURENTUL.

Premierul a spus că legea dată este deja un act consumat din punct de vedere juridic.

„Chiar dacă domnul Dodon vine din PSRM, care e de stînga, nu era obligatoriu să înceapă cu stîngul. În primul rînd, Curtea Constituțională a examinat cîteva sesizări, inclusiv de la PSRM și Avocatul Poporului, și s-a hotărît că legea dată este perfect constituțională. Această lege este un act juridic consumat, deja s-au prevăzut și banii în buget, au fost încheiate și acordurile respective, de aceea legea nu poate produce efecte juridice”, a declarat Filip, precizînd că se poate veni cu alte legi dacă se propun soluții concrete.

Totodată, Premierul s-a adresat cetățenilor, spunîndu-le că există o categorie de politicieni populiști, care vin să genereze așteptări false.

„Noi anul acesta deja, în care nu am plătit nimic, nu am fi obținut 60 milioane de euro, 35 milioane de la USD, deja intrați în cont de la FMI, 45,3mln. euro de la UE, 45 milioane de dolari de la Banca Mondială. Acești bani reprezintă mai mult decît 4 miliarde de lei și sunt bani pentru școli, grădinițe, drumuri, proiecte sociale”, a spus șeful Cabinetului de miniștri.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților