[ X ]
Festivalul internațional de muzică clasică “VinOpera” revine cu un program extins de trei zile de excelență muzicală
11 Iulie

Când vorbim despre celebrarea culturii, puține evenimente regionale pot rivaliza cu farmecul Festivalului Internațional de Muzică Clasică “VinOpera”. Organizat de Fundația „Constantin Mimi” din Republica Moldova, festivalul VinOpera, ajuns deja la cea de-a șaptea ediție, îşi extinde programul și în acest an, oferind trei zile de concerte excepționale de muzică clasică în trei locaţii diferite.

Două dintre concerte, în zilele de 14 și 15 septembrie, vor fi cu acces gratuit pentru public, în timp ce evenimentul de gală va avea loc în data de 6 septembrie la Castel Mimi Wine Resort, unicul castel vinicol din Republica Moldova, inclus în top 15 cele mai frumoase vinării din lume. Evenimentul va reuni artiști și muzicieni de talie internațională și promite să fie un punct culminant al calendarului cultural din regiune. Edițiile anterioare au bucurat publicul cu participarea unor nume sonore ca renumita soprană de operă Valentina Naforniță, baritonul Iurii Samoilov, direct de la Festivalul Internațional de la Salzburg și Daniel Jinga, maestru de cor, dirijor și director al Operei Naționale din București, scrie www.forbes.ro (https://www.forbes.ro/festivalul-international-de-muzica-clasica-vinopera-revine-cu-un-program-extins-de-trei-zile-de-excelenta-muzicala-396887)

Photo-169--1024x683

Castel MimiWine Resort, gazda evenimentului încă de la prima ediție, este nu doar o vinărie de importanță istorică, ci și un promotor cheie al evenimentelor culturale din regiune. Înființat în 1893, castelul se mândrește cu o moștenire bogată din istoria vinificației moldovenești. Arhitectura sa impresionantă, podgoriile pitorești și inițiativele de sustenabilitate poziționează Castel Mimi drept un punct de reper în turismul vitivinicol internațional. În ultimii ani, Castel Mimi a devenit un veritabil centru cultural, găzduind numeroase evenimente prestigioase care atrag vizitatori din întreaga lume. Angajamentul său continuu pentru celebrarea și conservarea artelor i-a consolidat reputația de locație culturală de top și de carte de vizită a Republicii Moldova.

IMG_9215-768x1152

„Castel Mimi este partenerul nostru principal şi gazda evenimentelor culturale pe care le organizăm, inclusiv Festivalul Internaţional de Muzică Clasică “VinOpera”. Acest eveniment  unic atrage anual turiști din întreaga lume în Republica Moldova, promovând nu doar regiunea, ci și imaginea țării. În anul 2023, am decis să extindem evenimentul în alte două localităţi din regiune şi am organizat concerte cu acces gratuit pentru toţi doritorii din satele Varniţa şi Bulboaca. Ediția din acest an va urma același model, deoarece ne propunem să facem accesibilă muzica de înaltă calitate pentru cât mai mulți oameni. Am învăţat de la părinții noștri să ne asumăm responsabilitatea nu doar pentru noi şi familiile noastre, ci și pentru comunitatea din care facem parte.” — Cristina Frolov, președinta Fundației „Constantin Mimi”

În primăvara acestui an, evenimentul “VinOpera” a fost desemnat drept unul dintre primele 5 cele mai frumoase evenimente enogastronomice din lume prin votul publicului Wine Travel Awards, site de specialitate care premiază anual cei mai buni antreprenori din domeniul vinificației. Anterior, VinOpera a obținut titlul de „Cel Mai Bun Eveniment Vinicol European al Anului 2022”, în cadrul concursului prestigios Rutele Culturale ale Consiliului Europei, organizat de ITER VITIS. Printre partenerii cheie ai evenimentului se numără Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Institutul Cultural Român de la Chișinău și Ministerul Culturii din Republica Moldova, alături de autoritățile publice locale.

Photo-176--1024x683

Fundația „Constantin Mimi” — un promotor al culturii şi al turismului rural în Republica Moldova

Fondată în 2016 de către Cristina Frolov, Fundația „Constantin Mimi” este dedicată promovării valorilor culturale și a patrimoniului cultural național, precum și susținerii proiectelor de cercetare și dezvoltare culturală, economică, antreprenorială și socială din regiune. Misiunea fundației include încurajarea dezvoltării regionale durabile, consolidarea politicilor publice și a capacităților autorităților publice locale, dezvoltarea proiectelor de infrastructură, sprijinirea inițiativelor de incluziune socială, precum și dezvoltarea turismului rural.

Printre proiectele sale durabile aflate în derulare, se evidențiază proiectul „Drumul vechi moldovenesc” — un traseu de drumeție care va uni patru sate: Bulboaca, Hîrbovăţ, Varniţa şi Gura Bîcului din raionul Anenii Noi. Scopul lansării acestui traseu este de a promova dezvoltarea durabilă în aceste localități prin atragerea de investiții și turiști, stimularea economiei locale, crearea unor noi locuri de muncă și sporirea bunăstării localnicilor care vor putea să-și comercializeze produsele. Acest proiect de dezvoltare rurală, iniţiat de fundație, este realizat în parteneriat cu Ministerul Culturii, Ministerul Afacerilor Externe și Oficiul Național al Turismului din Republica Moldova.

Mai multe puteţi citi pe www.forbes.ro

https://www.forbes.ro/festivalul-international-de-muzica-clasica-vinopera-revine-cu-un-program-extins-de-trei-zile-de-excelenta-muzicala-39688

Inapoi la arhiva noutaților