Feroviarii din Republica Moldova sărbătoresc Ziua Feroviarului. În mod tradiţional, Ziua lucrătorului din domeniul Căilor Ferate este marcată în Moldova în prima duminică a lunii august, transmite CURENTUL.
Anul curent această sărbătoare profesională este un prilej de bucurie pentru peste 7 mii de angaţi ai CFM.
Ca şi în anii precedenţi, cei mai buni feroviari au fost menţionaţi personal de către Iurii Topala, Directorul General al CFM, care şi-a exprimat recunoştinţa pentru contribuţia adusă la dezvoltarea Întreprinderii, pentru excelenţă în muncă şi pentru dedicaţia pe care au manifestat-o constant.
În cadrul evenimentului festiv, care a avut loc în ajunul sărbătorii, au fost date citirii numele feroviarilor, care s-au bucurat de înalta apreciere a administraţiei Magistralei moldoveneşti pentru eforturile pe care le-au depus în activitatea de zi cu zi. Cei mai buni angajaţi ai căii ferate s-au învrednicit de principala distincţie profesională – Insigna „Feroviar de onoare”, însoţită de un premiu bănesc, iar altor fruntaşi le-au fost înmânate cadouri de preţ.
Cristina Parfeni