Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) constată că în an pandemic au lipsit totalmente pe piața primară investiții străine, transmite CURENTUL.
„…dacă în anii 2018-2019 s-au consemnat valori cuprinse între 17,3-20,4 mil.lei, de capital străin plasat prin emisiuni de acțiuni, atunci investițiile străine directe pe piața primară de capital au lipsit totalmente în anul pandemic”, se spune în Raportul CNPF pentru 2020.
Totodată, cu referire la investițiile indirecte de capital, realizate de investitorii străini în cadrul tranzacțiilor pe piața secundară se constată că, per ansamblu, valoarea totală a acestora a înregistrat o diminuare semnificativă (aprox. de 3 ori în raport cu 2019), constituind cca 1129,29 mil.lei.
În materie de direcționare a investițiilor străine pe piața locală, se atestă că fluxurile financiare din exterior, care anterior erau îndreptate, cu precădere, spre sectorul bancar, în 2020 au fost redirecționate către industria prelucrătoare a sticlei și telecomunicații.
Astfel, cea mai însemnată pondere în volumul total de investiții, efectuate de către nerezidenți, revine procurării valorilor mobiliare emise de SA „Glass Container Company” și SA „Glass Container Prim”, cu 79% (892,3 mil.lei), urmată de procurarea acțiunilor emise de SA „Moldcell”, cu 18,2% (205,7 mil.lei), acestea constituind și o pondere de 65,8% din totalul tranzacțiilor înregistrate pe piața secundară.
Îndreptarea fluxurilor financiare străine către sectorul bancar, au fost remarcate, doar în cazul a 10 tranzacții (9 cumpărări și 1 aport la capitalul social), care sumar au reprezentat o valoare de cca. 29,82 mil.lei.
În context, după originea nerezidenților, se remarcă o cotă mai mare pentru investițiile din Austria (81,0 la sută) și Irlanda (18,7 la sută).
Totodată, de pe piața acțiunilor s-au retras investitorii din SUA (BC „Banca de Finanțe și Comerț”; SA „Glass Container Company” și SA „Glass Container Prim”), Olanda ( SA „Moldcell”) și Singapore (SA „Micron”), urmare a unor tranzacții de vânzare a pachetelor de acțiuni, deținute de către aceștia în corporațiile locale, în valoare totală de 765,53 mil.lei.
Cristina Parfeni