Opoziția din Republica Moldova a întreprins mai multe tentative de a se uni în lupta cu puterea. Uneori, partidele de opoziție au reușit să repurteze mici victorii, dar în majoritatea cazurilor aceste tentative nu s-au încununat de succes. Și în prezent observăm unele tentative ale opoziției de a se uni – unii le consideră cu șanse reale de reușită, alții cred că și de această dată se va înregistra un eșec total. De aceea, în prezentul material ne-am propus să identificăm cauzele care de obicei determină eșecul în orice tentativă de consolidare a opoziției.
Factorul geopolitic. E invocat practic de fiecare dată atunci când se întreprind tentative de unificare a opoziției. Cu acest „argument” operează atât partidele de opoziție ce doresc să se distanțeze de un anumit proces politic, cât și cei de la putere, care astfel încearcă să semene zâzanie în tabăra opoziției, să zădărnicească procesul de consolidare a acesteia sau să compromită un anume proces politic. E suficient să se spună că „politicianul X, care se declară pro-european, își dă mâna cu politicianul Y, care e pro-rus”, că imediat cei vizați încep să șovăie, uită de scopul care i-a adus împreună și încep să caute scuze pentru pasul făcut. De multe ori, factorul geopolitic a fost cel care a „aruncat în aer” construcții politice ce păreau destul de trainice și care generau o anumită eficiență.
Factorul identitar. În linii mari, „funcționează” după aceleași principii ca și factorul geopolitic. Numai că de această dată în prim plan este scoasă nu preferința unui sau altui partid la capitolul politică externă, ci dacă acesta este pro sau contra unirii cu România. Mai mult ca atât, unele forțe politice unioniste se feresc să facă front comun cu alte partide de opoziție pentru a nu fi ulterior acuzate că „au fost parte a scenariilor ostile unirii cu România”, iar alte forțe politice se feresc să facă front comun cu unioniștii „pentru a nu-și îngusta bazinul electoral”, „pentru a nu se împotmoli pe un segment de electorat de 10-20%, pierzând orice posibilitate de extindere”.
Concurența. Practic de fiecare dată când decid să facă front comun într-o problemă sau alta, partidele calculează nu doar propriile avantaje și dezavantaje, dar și avantajele și dezavantajele altor partide. Acest aspect de multe ori este mai important pentru partidele de opoziție decât chiar lupta cu guvernarea. Pentru că partidele de opoziție din Moldova, mai mult decât de guvernare, se tem ca de rezultatele luptei comune să nu beneficieze mai mult careva din aliații lor. Or, aceasta le va reduce considerabil din spațiul de manevră pe viitor și le va lipsi de importante perspective. Adică, poziționarea are loc în baza principiului: „Luptă cu dușmanul, dar, în același timp, nu-i permite celui ce te ajută în lupta respectivă să se ridice mai sus ca tine”.
Lipsa de încredere reciprocă. Nu o dată partidele ce au făcut front comun s-au confruntat cu situații când unele dintre ele făceau joc dublu: fie că aveau anumite înțelegeri ascunse cu puterea, fie că urmăreau și alte scopuri decât cele comune. În rezultat, de multe ori, tabăra opoziției unite se destrăma în momentul cel mai nepotrivit. De regulă, în astfel de situații, un partid iese în câștig, iar restul rămân cu buza umflată. Astfel de situații au făcut ca partidele de opoziție să se trateze reciproc cu multă suspiciune. Și această suspiciune e prezentă, începând cu etapa discuțiilor privind unificarea eforturilor, pe toată durata procesului de consolidare.
Lipsa unei strategii pe termen mediu și lung. Atunci când este lansată ideea consolidării opoziției, multe partide se întreabă: ce va urma după atingerea obiectivului stabilit? Or, majoritatea forțelor politice se tem să nu fie folosite de cineva pentru atingerea unui obiectiv, după care să fie date într-o parte, adică să nu fie doar etape intermediare în strategia altei forțe politice. Și aceste temeri pot fi înțelese, or niciodată opoziția din Moldova nu a venit cu o strategie aferentă procesului de consolidare care ar fi prevăzut acțiuni, dacă nu pe termen lung, atunci pe termen mediu. Toate strategiile enunțate în acest sens se referă doar la perspectiva pe termen scurt.
Posibil există și alte piedici în calea consolidării forțelor de opoziție. Dar și cele invocate mai sus pot explica de ce orice tentativă de consolidare a opoziției suferă eșec. Și până când nu vor găsi soluții pentru a depăși aspectele menționate mai sus, opoziția nu va avea nici o șansă să se manifeste ca o forță consolidată și eficientă.
Dumitru Spătaru
