[ X ]
Expoziția „Simfonia materiei”, deschisă în incinta Parlamentului
3 Septembrie

Parlamentul găzduiește expoziția cu genericul „Simfonia materiei”, care aduce în prim-plan creațiile studenților și profesorilor de la Departamentul Arte Decorative și Animație din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP). Expoziția conține lucrări de artă textilă, tapiserie, ceramică și pictură, ce reflectă talentul, creativitatea și energia noii generații de artiști, informează CURENTUL. 

Conceptul expoziției pornește de la ideea că fiecare material – fibra textilă, lutul sau pânza pictată – are propria voce și energie. Prin mâinile studenților-artiști și ale profesorilor lor, aceste materiale devin instrumente de expresie artistică, alcătuind împreună o „simfonie” vizuală.

„Această expoziție este o invitație la contemplare și reflecție asupra armoniei dintre om și material, dintre patrimoniu și prezent, precum și dintre sensibilitatea artistică individuală și spiritul colectiv al unei generații. Ne bucură faptul că Parlamentul a susținut inițiativa de a promova tinerele talente și creațiile lor, ceea ce este foarte important pentru cariera artistică”, a subliniat șefa Departamentului Arte Decorative și Animație al AMTAP, Iarîna Savițkaia-Baraghin, maestru în arte.

Expoziția poate fi admirată de către oaspeții Parlamentului până la sfârșitul lunii septembrie, printr-o programare la adresa: vizite.parlament.md.

Inapoi la arhiva noutaților