[ X ]
Expoziția cu roboți, luată cu asalt de moldoveni. Cât costă biletele de acces
27 Martie

La 1 martie, 2019, în incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei a demarat expoziția INNOVATIC FEST ROBOSHOW. Festivalul a debutat cu show-ul internațional al robotului TITAN, care a venit la Chișinău pentru doar 10 zile, informează CURENTUL.

Solicitați de reporterul nostru, organizatorii expoziției au declarat că biletele la expoziție se vând ca pâinea caldă.

„Prețul biletelor de intrare la expoziția de roboți a variat între 90 și 350 lei în zilele de lucru și între 150-450 lei în week-end. Iar costul biletelor de intrare la show-ul robotului TITAN a variat între 200-250 lei în zilele de lucru și între 250-300 lei în week-end”, spun ei.

Robotul TITAN, are 2.40 metri înălțime și este foarte haios. Este vedeta mai multor emisiuni TV și protagonistul a peste 20 de evenimente internaționale printre care se numără Grand Prix de Formula 1 din Abu Dhabi. A încins publicul pe aceeași scenă cu Rihanna sau Will Smith și a deschis Jocurile Olimpice de la Soci.

Cel mai popular robot din lume a dansat, a cântat şi a interacţionat cu spectatorii la expoziţia Innovatic Fest Roboshow în perioada 1-10 martie. Acesta a distrat publicul de trei ori pe zi, vorbind cu ei în limba engleză, română și rusă, în zilele de muncă la orele 16.00, 18.00 și 19.30, iar în cele de odihnă la 12.00, 15.00 și 18.00, câte 30 de minute.

„Expoziția rămâne deschisă până la 12 mai 2019 unde vizitatorii pot admira peste 30 de roboți deveniți faimoși în lume. Printre aceștia se numără robotul Thespian care recită poezii în limba română , Coffee Bot servește invitații cu cafea, roboții păianjen și cățelul Aibo din Los Angeles. Păianjenii roboți vor demonstra cum pot depăși obstacole, iar cățelul Aibo din Los Angeles se va juca cu vizitatorii precum o face un câine obișnuit. Vizitatorii vor putea ajunge și într-o lume virtuală în care vor interacționa cu delfini, dinozauri, elefanți, rechini și animale de pădure”, mai spun organizatorii evenimentului.

Mihaela Grosu

Inapoi la arhiva noutaților