[ X ]
Exporturile R.Moldova în Qatar au crescut în acest an cu peste 63%
7 Decembrie

Statul Qatar este interesat în dezvoltarea relațiilor bilaterale cu Republica Moldova pe toate dimensiunile, în special în domeniul comercial-economic, inclusiv prin realizarea unor proiecte investiționale cu participarea companiilor din ambele țări. O declarație în acest sens a fost făcută astăzi de ambasadorul Statului Qatar la Chișinău, Mohammed Ali Al-Malki, în cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, transmite CURENTUL.

În context, ambasadorul Mohammed Ali Al-Malki a menționat că contactele directe la nivel înalt a conducerii Statului Qatar și al Republicii Moldova, lansarea activității Comisiei interguvernamentale moldo-qatareze pentru cooperare economică, comercială și tehnică, organizarea unor business forumuri cu participarea mediului de afaceri din ambele părți ar impulsiona relațiile bilaterale, iniția implementarea proiectelor investiționale, etc.

Vicepremierul Octavian Calmîc a confirmat interesul autorităților de la Chișinău de a dezvolta relațiile cu Statul Qatar în toate domeniile, în special în procesul de inițiere a proiectelor investiționale în infrastructură, industrie, sectorul energetic, etc. Ministrul Economiei a mai menționat că organizarea primei ședințe a Comisiei moldo-qatareze ar constitui un pas important în direcția respectivă, venind cu propunerea ca un asemenea eveniment să fie organizat anul viitor.

În cadrul întrevederii, Mohammed Ali Al-Malki i-a transmis vicepremierului Octavian Calmîc proiectul acordului privind eliminarea dublei impozitări în relațiile bilaterale, elaborat de autoritățile de la Doha, care presupune eliminarea mai multor obstacole în relațiile comercial-economice dintre două state. La rândul său, ministrul Economiei l-a informat pe diplomatul din Qatar că autoritățile de la Chișinău au primit și examinează, reieșind din procedurile naționale, propunerea de a semna acordul privind încurajarea și protejarea investițiilor între Republica Moldova și Fondul OPEC pentru Dezvoltare Internațională.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Statul Qatar, în ianuarie-septembrie 2016, a înregistrat suma de circa 217 mii dolari. Comparativ cu perioada similară a anului trecut, în primele nouă luni ale anului 2016, exporturile Republicii Moldova în Qatar au crescut cu peste 63 la sută, iar importurile au scăzut cu circa 21%.

calmic

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților