[ X ]
Exporturi de 5 milioane de lei către SUA, sub o marcă franceză utilizată fără acord
17 Februarie

Angajații Direcției investigare criminalitate transfrontalieră din cadrul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în comun cu procurorii PCCOCS, anunță deconspirarea unei scheme de încălcare a drepturilor de autor, prin exportarea în Statele Unite ale Americii a vinului unei mărci franceze, în valoare de aproximativ 5.000.000 de lei.

Mai exact, compania din Moldova a fabricat și exportat în Statele Unite ale Americii, începând din 2020, vinurile cu denumirea mărcii vizate, protejate internațional, fără însă ca să ducă tratative privind obținerea acestui drept (ceea ce implică condiții și costuri). Prin urmare, titularul francez al acestei mărci a anunțat autoritățile, iar agențiile Interpol și Europol au sesizat Poliția de Frontieră din Republica Moldova.

În cadrul operațiunii, polițiștii de frontieră și procurorii PCCOCS, au efectuat percheziții la domiciliile și în mașinile mai multor persoane din compania vizată – atât la Chișinău, când și la fabrica de vin din afara capitalei. Prin urmare, de la fața locului oamenii legii au ridicat informații și obiecte care vor fi cercetate în cadrul investigațiilor penale: ambalaje, mostre de etichete și care ar încălca drepturile de autor din Franța, contracte, facturi, precum și purtători de informații.

Între timp, exporturile spre SUA ale companiei investigate au fost suspendate, iar cercetarea penală continuă, sub conducerea procurorilor PCCOCS, timp în care persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

Poliția de Frontieră își reafirmă angajamentul de a acționa ferm împotriva grupărilor implicate în criminalitate transfrontalieră și de a contribui la asigurarea securității frontierei de stat.

Inapoi la arhiva noutaților