Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) solicită antreprenorilor să beneficieze mai activ de suportul acordat de către MIEPO și partenerii săi. MIEPO are capacitatatea de a oferir suport exportatorilor la cele mai importante expoziții și târguri internaționale, prin cofinanțarea standului de țară sau a standurilor individuale, cofinanțarea serviciilor de cargo și asistența experților sectoriali MIEPO, transmite CURENTUL.
Apelul a fost lansat în cadrul evenimentului de totalizarea a primului an de activitate a Proiectul Ameliorarea Competitivității II (PACII), care are câteva componente importante ce țintesc creșterea competitivității economiei naționale, îmbunătățirea mediului de afaceri la nivel de reglementări, asistență tehnică instituțiilor publice ce sprijină dezvoltarea IMM și a exporturilor, o linie de creditare pentru exportatori în mărime de 30 milioane de dolari și finanțare nerambursabilă pentru servicii de consultanță întreprinderilor orientate la export în sumă de 3 milioane dolari.
Totodată, au fost menționate și planurile de viitor ale MIEPO prin lansarea, în 2017, a două proiecte importante. Primul proiect se referă la crearea Academiei Exportatorilor, care va fortifica capacitățile de export ale antreprenorilo interesați să facă exporturi sau doresc să-și crească capacitatea în acest sens. Un alt proiect, este Diplomația Economică, care presupune prezența unui atașat economic și comercial în majoritatea ambasadelor Republicii Moldova din străinătate. Aceștea vor avea menirea să acorde tot suportul informațional necesar beneficiarilor interesați să-și promoveze produsele și serviciile sale pe noile piețe de desfacere
MIEPO, cu suportul PACII, a elaborat în acest an Strategia de atragere a investițiilor și promovarea exportului 2016-2020 și Programele sectoriale specializate.
Cristina Parfeni