Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova a luat act de Raportul Departamentului de Stat al SUA privind situația traficului de persoane, ediția 2017, în care ţara noastră a fost clasată la nivelul Tier 2 Watch List, transmite CURENTUL.
MAEIE subliniază că situaţia reflectată în raportul respectiv se referă preponderent la anul 2016, când s-a aflat în derulare reforma instituţiilor de resort abilitate cu sarcini de combatere a traficului de fiinţe umane (TFU), proces finalizat la sfârşitul anului trecut. Acest proces a presupus inclusiv o privire mai atentă asupra oficialilor cu responsabilități directe în combaterea traficului de persoane, dintre care unii au prezentat probleme de integritate și a căror activitate nu a corespuns nevoilor și așteptărilor în acest sector.
Fiind conştiente de această stare de lucruri şi fără a aştepta publicarea raportului, autorităţile au elaborat un set de propuneri, în strânsă colaborare cu Ambasada SUA la Chişinău, pentru a redresa situaţia în acest domeniu.
Proiectul documentului a fost deja transmis spre consultare comunităţii anti-trafic, inclusiv societăţii civile. Pentru implementarea acestui document a fost propus un calendar ambiţios, în dorinţa de a întreprinde acţiuni prompte şi cuprinzătoare de către instituţiile de resort implicate.
Printre altele, documentul prevede întărirea capacității de investigare, urmărire penală şi condamnare a traficanţilor pe măsura faptelor lor grave, combaterea corupţiei în sistemul judecătoresc, protejarea anchetatorilor şi procurorilor de influenţă externă şi corupţie internă, asigurarea protecţiei victimelor în timpul proceselor de judecată, în special în timpul urmăririlor penale, ş.a.
Setul de propuneri urmează a fi completat și aprobat la următoarea şedinţă a Comitetului Naţional anti-trafic preconizată pentru luna iulie curent, cu o perioadă de acţiune până la sfârşitul anului 2017.
Autorităţile Republicii Moldova conştientizează gravitatea fenomenului traficului de fiinţe umane şi vor depune eforturile necesare pentru realizarea de progrese rapide și consistente în vederea eradicării acestui flagel.
Pe termen mediu, Guvernul urmează să adopte şi să implementeze Strategia naţională de prevenire şi combatere TFU, un document de politici complex, care va combina sistemul naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime cu dimensiunea de prevenire şi combatere TFU.
Aflarea Republicii Moldova la nivelul Tier 2 Watch List nu va afecta volumul de asistenţă acordată de către Guvernul SUA, autorităţile ţării noastre fiind determinate să întreprindă acţiunile necesare pentru avansarea în clasamentul respectiv.
Tier 2 Watch List – Lista țărilor a căror guverne nu îndeplinesc pe deplin standardele minime de protecție a victimelor traficului de ființe umane, dar depun eforturi semnificative pentru respectarea standardelor:
A) Numărul absolut al victimelor unor forme grave de trafic este foarte semnificativ sau crește semnificativ;
B) Nu există dovezi privind eforturile crescânde de combatere a formelor grave de trafic de persoane din anul precedent, incluzând investigații sporite, urmăriri penale și condamnări privind infracțiunile de trafic, creșterea asistenței acordate victimelor și scăderea dovezilor de complicitate în forme severe a traficului de către funcționari guvernamentali;
C) Determinarea că o țară depune eforturi semnificative pentru a îndeplini standardele minime sa bazat pe angajamentele țării de a întreprinde măsuri viitoare suplimentare în anul următor.
Cristina Pendea