Un grup de experți ai Republicii Moldova va pleca în Afganistan în primele zile ale lunii octombrie pentru a investiga accidentul aeronautic în care a fost implicat un elicopter al companiei aeriene Valan International Cargo Charter și care s-a soldat cu moartea a 3 persoane, transmite CURENTUL.
În cadrul unui interviu pentru tribuna.md, directorul Autorității Aeronautice Civile, Radu Bezniuc, a vorbit despre preconizata plecare a experților.
„Deja am primit solicitare din partea entității de investigare a accidentelor aeronautice din Afganistan de a participa la investigarea cauzelor producerii acestui accident. Conform Convenției de la Chicago, accidentele se investighează de către statul unde acestea se produc și doar dacă există solicitare poate fi implicată Autoritatea Aeronautică a statului în care este înregistrată nava. Grupul de experți din partea Republicii Moldova va pleca în Afganistan în primele zile ale lunii octombrie. Investigarea unui accident este însă un proces îndelungat, care poate dura și un an”, a spus Radu Bezniuc.
Directorul AAC menționează că experții moldoveni sunt implicați și în investigarea accidentului produs în Coasta de Fildeș.
„Bunăoară, încă este în investigare un alt accident, produs în octombrie 2017, în Coasta de Fildeș, când aeronava AN-24 al aceleiași companii s-a prăbușit în ocean. Și în acest caz experții AAC al Republicii Moldova au participat cu expertiza la investigare. Chiar săptămâna trecută, șefa Agenției de Investigare a Accidentelor din Coasta de Fildeș și reprezentantul entității de investigare din Franța au efectuat o vizită în Moldova, pentru a evalua facilitățile companiei Valan International. În cadrul întrevederii pe care am avut-o, am fost informați că a fost finalizată simularea fazei finale a zborului, inclusiv în baza descifrării cutiilor negre, iar la moment sunt în proces de formulare a concluziilor, care vor fi expuse într-un raport și care ne va fi expediat.
Rezultatele acestor investigații sunt foarte importante și le vom examina minuțios, deoarece în baza lor se elaborează un set de recomandări, valabile pentru toți operatorii acestor tipuri de aeronave”, a mai spus Radu Bezniuc.
Cristina Pendea