[ X ]
Experta ONU privind drepturile omului pentru persoanele în etate va efectua o vizită în Moldova
7 Noiembrie

Experta independentă a ONU privind exercitarea tuturor drepturilor omului de către persoanele în etate, Claudia Mahler, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova în perioada 7-16 noiembrie 2023.

În timpul vizitei sale, dna Mahler va evalua situația persoanelor în etate din țară, în special impactul pandemiei COVID-19 și al războiului din Ucraina. Va examina eforturile de punere în aplicare a standardelor internaționale și regionale de protecție și promovare a drepturilor omului pentru persoanele în etate prin politici și activități la nivel național, regional și internațional. Se va concentra, de asemenea, pe identificarea bunelor practici care au fost puse în aplicare pentru a promova respectarea drepturilor omului pentru persoanele în etate, inclusiv a drepturilor lor economice, sociale, culturale, civile și politice.

Experta va vizita mun. Chișinău, raioanele Soroca, Strășeni, Orhei şi Criuleni, precum și regiunea transnistreană. Se va întâlni cu reprezentanți ai statului, ai ONU, ai instituțiilor naționale pentru drepturile omului, ai organizațiilor societății civile care lucrează cu persoanele în etate, ai mediului academic, precum şi cu persoane în etate.

Dna Mahler va susține o conferință de presă joi, 16 noiembrie 2023, la 14:00 ora locală, la Casa ONU, str. 31 august 1989, nr. 131, Chișinău. Accesul va fi permis doar jurnaliștilor.

Experta independentă își va prezenta raportul în fața Consiliului pentru Drepturile Omului în septembrie 2024.

Claudia Mahler (Austria) a fost numită de Consiliul ONU pentru Drepturile Omului în calitate de Expertă independentă privind exercitarea tuturor drepturilor omului de către persoanele în etate în mai 2020. Din 2010, lucrează pentru Institutul German pentru Drepturile Omului în calitate de cercetătoare superioară în domeniul drepturilor economice, sociale și culturale. De asemenea, a fost profesoară invitată la Alice Salomon Hochschule în 2020-2021. În perioada 2001-2009, dna Mahler a efectuat cercetări la Centrul pentru Drepturile Omului al Universității din Potsdam, unde domeniile sale principale au fost educația în domeniul drepturilor omului, drepturile minorităților și dreptul de azil. În 2000, a obținut diploma de doctorat și a fost numită vicepreședintă a Comisiei pentru drepturile omului din Tirol și Vorarlberg.

Raportorii speciali fac parte din ceea ce este cunoscut sub numele de Proceduri speciale ale Consiliului pentru Drepturile Omului. Procedurile speciale, cel mai mare organism de experți independenți din cadrul sistemului ONU pentru drepturile omului, este denumirea generală a mecanismelor independente de documentare și monitorizare ale Consiliului, care abordează situații specifice ale unei țări sau probleme tematice din toate colțurile lumii. Experții procedurilor speciale lucrează pe bază de voluntariat; aceștia nu fac parte din personalul ONU și nu primesc un salariu pentru activitatea lor. Ei sunt independenți față de orice guvern sau organizație și acționează în calitate de persoane individuale.

Inapoi la arhiva noutaților