[ X ]
Expert: Soluția Curții Constituționale de astăzi este previzibilă
15 Aprilie

Directorul de program al Asociației Promo – LEX, Pavel Postică, spune că, din punctul său de vedere, soluția Curții Constituționale de astăzi este previzibilă, transmite CURENTUL.

Pavel Postică menționează că Parlamentul urmează a fi dizolvat fiindcă în termenul prevăzut de Constituție nu a numit un Guvern funcțional.

„Iar dacă Parlamentul a considerat ilegale acțiunile Președintei nu a inițiat în același termen de 90 de zile procedura de suspendare și revocare din funcție”, spune Postică.

De asemenea, după constatarea circumstanțelor de dizolvare a Parlamentului, chiar dacă este autoritatea reprezentativă supremă – Parlamentul nu poate dicta prin majoritate Președintelui cine ar putea fi candidatul la funcția de Prim-ministru.

„Totuși, în cazul în care între Parlament și Președinte există consens, un Guvern poate fi instituit, dar acest fapt nu poate duce la anularea alegerilor anticipate”.

Totodată, „similar speței examinată de Curte privind numirea secretarilor de stat de un Guvern în demisie, mandatul Guvernului votat de un Parlament în privința căruia deja au fost constatate circumstanțele de dizolvare, va fi valabil doar până la crearea unei noi majorități parlamentare în cadrul următorului/noului Parlament și/sau reconfirmarea de noua majoritate din noul Parlament a aceluiași Prim-ministru”.

Expertul mai punctează că, chiar dacă are punctul său personal de vedere, se va conforma deciziei judecătorilor.

„Ori anume așa se construiește un stat de drept – poți să ai propria opinie dar te conformezi deciziei celor care sunt împuterniciți să adopte decizia finală”, spune Postică.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților