Este clar că extinderea rapidă a structurii naționale a acestui partid face din Mișcarea Alternativa Națională (MAN) o forță politică promițătoare care poate atrage nemulțumiții din provincie – a menționat comentatorul politic Victor Nichituș, informează CURENTUL.
Jurnalistul, totodată, a spus că nu știe dacă partidul condus de Ion Ceban poate ajunge, cu adevărat, o alternativă la partidul puterii, or, în acest moment, pe scena politică moldovenească joacă două mari formațiuni politice – Partidul Acțiune și Solidaritate, cu monopol absolut de putere, și Partidul Socialiștilor, voce vocală a opoziției.
“Formațiunea politică condusă de Ion Ceban este una pro-Uniunea Europeană, dar moderată în declarații. Acest pro-europenism moderat, atrage simpatizanți atât de pe dreapta eșicherului politic, cât și de pe stânga. De aici și nemulțumirile apărute și manifestate”, a mai menționat el.
Victor Nichituș a mai spus că, odată cu extinderea Mișcării Alternativa Națională în provincie, crește gradul de amenințare a acestei formațiuni politice la adresa partidului puterii.