[ X ]
Expert internațional, despre schimbarea sistemului electoral în Republica Moldova
23 Mai

Avantajele și dezavantajele schimbării sistemului electoral asupra dezvoltării Republicii Moldova a fost dezbătut astăzi, în cadrul unei conferințe, de către mai mulți experți internaționali, informează CURENTUL.

John Ault, expert politic din Marea Britanie, a vorbit despre cât de importantă este existența încrederii în clasa politică din partea cetățenilor.

„Vreau să știți că, și în Marea Britanie există plângeri. În orice țară există și lucruri care nu funcționează destul de bine, lucruri care trebuie modificate. Sistemul electoral din Marea Britanie se bazează pe încrederea din partea cetățenilor în clasa politică existentă și nu se implică atât de mult în aceste treburi. Sistemul nostru electoral a demonstrat în timp că este unul eficient, care a funcționat deja timp de zeci de ani”, a spus Ault.

De asemenea, expertul a accentuat că, cetățeni Republici Moldova trebuie să fie bine informați despre sistemul uninominal.

„Totul se bazează pe încredere și oamenii au încredere în sistem. La noi oficialii se aleg un pic altfel, suntem o monarhie, puterea în unele cazuri se moștenește din generație în generație și este dificil să răspundem la întrebarea dacă introducerea votului uninominal va avea efecte pozitive sau negative, e greu să ne imaginăm cum acesta va funcționa, de exemplu – în țara noastră, dar vreau să accentuez că este foarte important să se înțeleagă corect ce înseamnă acest vot uninominal. Să nu preluați exemple din alte țări, unde acest sistem există, însă există de mulți ani. Există și plusuri și minusuri care trebuie discutate”, a explicat el.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților