Experta Centrului Național de Mediu, Iuliana Cantaragiu, este de părere că Guvernul trebuie insiste pe nesemnarea unui Acord bilateral cu Ucraina în privința construcției nodului hidroenergetic de pe Nistru, transmite CURENTUL.
În cadrul unui interviu acordat pentru Radio Europa Liberă, Iuliana Cantaragiu, menționează că trebuie luate în considerare și cele șase hidrocentrale planificate.
„La această etapă Guvernul trebuie să insiste în continuare, să nu se angajeze în semnarea unui acord bilateral pentru funcționarea acestui nod hidroenergetic, fără a avea documentația privind evaluarea impactului asupra mediului. Aceasta e obligatoriu. În acordul care se negociază nu se negociază strict referitor la nodul hidroenergetic de la Novodnestrovsk, nu se iau în considerare încă și cele șase hidrocentrale planificate. Ele trebuie să fie obligatoriu parte a acestui acord, să fie incluse acolo și pentru ele la fel trebuie să solicite această documentație, să nu dea în arendă cele aproape 20 de hectare de teren al Moldovei și să insiste pe introducerea în acord a compensațiilor pentru pierderea serviciilor ecosistemice pe care le va avea Moldova în cazul în care se continuă în formula care este”, a spus experta.
Menționăm că mai multe organizații ale societății civile au desfășurat o acțiune de protest pentru salvarea fluviului Nistru. Organizatorii îndeamnă cetățenii să se manifeste împotriva extinderii Complexului hidroenergetic nistrean și construcției altor șase hidrocentrale pe Nistru, toate aflate pe teritoriul Ucrainei, lucru care, în opinia specialiștilor, ar putea lăsa fără apă la robinet circa jumătate din populația Moldovei.
Cristina Parfeni