Misiunea de observare a alegerilor parlamentare și referendumului republican consultativ – Expert Forum, nu a identificat abateri sau fapte grave pe parcursul misiunii de observare, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, misiunea a luat la cunoștință informații despre lipsa consensului politic si civic legat de modificarea legislatiei electorale, schimbări legislative cu puțin timp înaintea alegerilor, presiuni și acte de violență împotriva unor reprezentanți ai partidelor politice competitoare, abuz de resurse publice sau acces dezechilibrat al competitorilor la mass media.
„În ziua alegerilor, au fost remarcate potențiale neregularități legate de utilizarea camerelor de filmat, modul de reglementare și aplicare a prevederilor privind continuarea agitației electorale, precum și modul de organizare, respectiv aglomerația din secțiile destinate alegătorilor din Transnistria”, se spune în comunicat.
Expert Forum a acreditat în vederea observării alegerilor parlamentare și referendumului un număr de 12 observatori internaționali pentru secții din Republica Moldova și din România. Trei observatori au fost prezenți la Chișinău și în săptămâna 18-25 februarie, pentru a observa procesul electoral, respectarea procedurilor pentru organizarea alegerilor și centralizarea rezultatelor.
În ziua și preziua alegerilor, aceștia au observat procesul electoral în 17 secții de votare din raioanele Călărași, Orhei, Rezina, Nisporeni și Strășeni. În România, au fost acoperite cinci secții de votare din București (2), Iași, Cluj Napoca și Constanța.
Detalii privind constatările și concluzii puteți citi aici.
Cristina Parfeni