Expertul economic, Veaceslav Ioniță, spune că noua criză a gazului este una generată de proasta administrare a procesului, transmite CURENTUL.
El spune că este peste limitele raționalului să mergi la Moscova, să îți asumi în numele Guvernului că va fi achitat consumul curent pe 22.11.21, apoi să vii acasă și să aștepți poate rușii vor uita de bani.
„Soluția cea mai bună era o scrisoare de Garanție din partea Guvernului către Moldova Gaz, prin care se specifica clar. Devierile tarifare vor fi acoperite prin majorări ulterioare, de specificat până când, iar în caz contrar vor fi acoperite din banii publici. Această scrisoare era suficientă pentru MoldovaGaz să se împrumute din piață și să achite factura către Gazprom.
S-a tras mâța de coadă și acum există riscul că va trebui să alocăm bani publici, adică banii noștri, pentru a acoperi eroarea descrisă în p.1. Recomand PM, Natalia Gavriliță înainte de a se aventura în acest proces să se consulte cu fost PM Iurie Leancă. El tot din porniri nobile a acționat în 2014.
Este ne etic și imoral, ca de banii oamenilor sărmani de la sate, care îngheață de frig și se încălzesc cu vreascuri, să fie plătită căldura celor de la orașe. Ori căldură centralizată și încălzire cu gaz natural în cea mai mare partea are populația din orașe. Repet e imoral”, spune Ioniță.
Expertul a explicat de unde au apărut 74 milioane USD datorii curente.
„În Octombrie noi am importat gaz cu 790 USD, dar l-am vândut consumatorilor cu mai puțin de 240 USD. Astfel au apărut devieri tarifare. Moldova-gaz a acumulat de la consumatori cu 74 milioane USD mai puțin decât trebuia sa achite la Gazprom pe 22.11.2021. Gazprom a primit garanții de la guvern că acești bani vor fi achitați pe 22.11.2021”, spune Ioniță.
Cristina Parfeni