Expertul auto, Constantin Mihalachi, este de părere că șoferul camionului, care a tamponat automobilul prezidențial, a frânat brusc când a văzut că toate mașinile staționează, iar carosabilul fiind ud, a derapat.
Solicitat de reporterul CURENTUL, Constantin Mihalachi, ne-a spus că cei care se aflau în Mercedes au avut noroc că forța impactului nu a fost mai mare.
„Părerea mea este că șoferul camionului a frânat brusc în momentul când a văzut că mașinile de pe banda lui au început să staționeze. Cel mai probabil coloana oficială mergea mai repede ca alte automobile ce circulau pe acolo și din acest motiv mulți șoferi opreau brusc pentru a face loc coloanei.
Carosabilul fiind ud, mașina a derapat la frânare, asta se vede și din video. Mulți cred că el intrase în depășire însă eu cred că în acel moment șoferul camionului nu mai controla mașina. S-a speriat, a blocat roțile mașinii prin frânare bruscă și a derapat.
Cei din Mercedes au avut noroc că forța impactului nu a fost mai mare. Să fi fost lovitură frontală, consecințele ar fi fost grave. Plus mașina și-a spus cuvântul aici. Sistemele de siguranță activă și pasivă au lucrat pentru a reduce din impact și pentru ai proteja pe cei de la bord”, a menționat auto expertul.
Cristina Parfeni