[ X ]
Există viață după alegerile prezidențiale? Răspunsul unui candidat ce nu a ajuns să lupte pentru fotoliul de șef al statului!
18 Noiembrie

Alegerile prezidențiale s-au terminat, dar viața continuă! Avocatul Roman Mihăieș, fost candidat la funcția de Președinte a Republicii Moldova, ne-a relatat despre planurile sale de viitor, dar și lecția pe care a învățat-o din această experiență, informează CURENTUL.

La etapa actuală, Roman Mihăieș activează în calitate de președinte la două asociații. „În prezent, activez, ca și anterior, în sectorul asociativ, sunt președinte la două organizații neguvernamentale: „Moldova Europeană Unită” și „Liga Apărării Consumatorilor”. De asemenea, acord servicii juridice, iar atunci cînd sunt invitat, mai fac și comentarii politice”, ne-a spus el.

Întrebat dacă are planuri legate de politică, Mihăieș a spus că deocamdată nu.

„Nu mă interesează să devin membru al vreunui partid. În domeniul politic, deocamdată nu mă implic, chiar dacă am avut cîteva propuneri. Partidele moldovenești se află în plină transformare și restructurare, iar după prezidențiale au nevoie de circa un an de zile pentru a se poziționa înainte de parlamentare”, spune Mihaieș.

În opinia sa, Republica Moldova ar trebui să rămînă și în continuare o țară parlamentară.

„Lecția principală a prezidențialelor, ar fi că revenirea la alegerea directă a președintelui a fost o decizie corectă. Suntem în așteptarea deciziei Curții Constituționale care va decide dacă alegerile au fost valide. Orice ar hotărî CC, sper ca ambele părți vor accepta decizia, și vom păstra pacea în țară. Republica Moldova ar trebui să rămînă o republică parlamentară, cu Președintele ales direct de către cetățeni”, a precizat analistul.

Menționăm că Roman Mihăieș a reușit să colecteze semnăturile necesare pentru a fi înscris în cursa electorală, dar Comisia Electorală Centrală a decis excluderea sa pe motiv că acestea nu ar fi fost colectate din toate raioanele.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților