Deputatul neafiliat, Petru Știrbate va adera în timpul apropiat la un grup parlamentar. Despre aceasta, politicianul a comunicat reporterului CURENTUL.
Petru Știrbate a confirmat că a primit oferta de face parte, din nou, din echipa unui partid. Anterior, el a fost membru PLDM.
„Statutul pe care-l am ca deputat neafiliat, îmi complică activitatea, neavând grup parlamentar (fracțiune) – inițiativele proprii nu au susținere, nu am cu cine coopera la capitolul inițiative, conlucrare comună. Cred că în timpul apropiat voi lua decizia de aderare la un grup parlamentar, pe care o voi face publică. Am avut deja unele propuneri din partea a trei fracțiuni, dar nu este ignorată și propunerea foștilor colegi PLDM de a crea un grup distinct parlamentar. Cred că către începutul ședințelor din această sesiune, o sa mă pronunț”, ne-a spus Petru Știrbate.
De asemenea, politicianul ne-a vorbit despre planurile sale de activitate pentru anul 2017.
„Împreună cu tot legislativul vom dezbate și susține inițiativele guvernului ce vin să implementeze planul de acțiuni Moldova – UE, prevăzute în Acordul de Asociere. Așteptăm proiectele înaintate de Ministerul Sănătății în ceea ce privește reforma sistemului de sănătate publică, cât și reforma spitalicească. În afară de adoptarea de noi legi, mă voi axa pe controlul parlamentar, și anume: implementarea și respectarea legii tutunului; implementarea noii legi de pensionare. Un loc important va fi controlul îndeplinirii noii metodologii de salarizare în medicină (loc unde sunt multe nemulțumiri venite din partea lucrătorilor medicali)”, a spus Știrbate.
Totodată, Petru Știrbate, ne-a relatat că de o importanță majoră în Republica Moldova sunt și problemele demografice. Alesul poporului planifică să înainteze un proiect de lege în susținerea creșterii natalității și stoparea exodului de mame tinere din țară.
Anastasia Borta