[ X ]
EXCLUSIV! Cazul gemenilor intoxicați cu iaurt: Care e starea fetiței și ce întreprinde poliția
24 Februarie

Cazul gemenilor din raionul Orhei, care s-au intoxicat cu iaurt acum aproximativ două săptămâni, este cercetat de poliție, informează CURENTUL.

Solicitat de către reporterul nostru, Ofițerul de presă din Orhei, Diana Maxim ne-a oferit mai multe detalii pe marginea acestui caz.

„Fetița este în afara oricărui risc. Ea a fost externată, se simte mai bine. Băiețelul, care a decedat fiind intoxicat cu iaurt, se vehiculează că ar fi avut și o pneumonie acută în acea perioadă. De asemenea, investigăm dacă s-ar fi intoxicat de la surplusul de nitrați, dar vom afla după expertiza citologică care acum o așteptăm”, spune Diana Maxim.

Deocamdată, nu s-a inițiat cauză penală, dar este pornită procedură penală.

„Așteptăm rezultatele expertizei medico-legale, pentru a decide dacă putem deschide cauză penală sau nu, la moment este pornită procedura penală. Dacă se va demonstra că totuși a fost săvârșită o infracțiune, atunci la sigur se va deschide o cauză penală asupra persoanei care se va face vinovată de crearea situației date”, a precizat ea.

Amintim, că pe data de 6 februarie 2017 un băiețel de doar cinci luni și sora lui geamănă din satul Mitoc, raionul Orhei, au ajuns la reanimare. Gemenii s-ar fi intoxicat după ce mama lor i-a hrănit cu iaurt. Băiețelul nu a putut fi salvat, iar fetița a supraviețuit.

Anastasia Borta

Inapoi la arhiva noutaților