[ X ]
Examinarea subiectului privind secțiile de vot în străinătate – amânat
7 Iunie

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în ședința de astăzi, amânarea reexaminării proiectului de hotărâre privind organizarea secțiilor de vot în străinătate la alegerile parlamentare anticipate, informează CURENTUL.

Subiectul urmează a fi examinat mâine, în ședință, începând cu ora 15.00, iar, între timp, membrii Comisiei urmează să analizeze câteva propuneri cu privire la deschiderea unui număr mai mare de secții de vot.

Amintim că, la 5 iunie curent, CEC a stabilit deschiderea a 139 de secții de vot peste hotare țării. După aceasta, mai multe partide politice au depus contestații și au desfășurat astăzi un protest, în cadrul căruia au cerut CEC să-și revizuiască decizia și să deschidă mai multe secții de vot.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților