[ X ]
Ex-Președinte, pus sub învinuire în dosarul ,,Energocom”
27 Iunie

Procuratura Generală a anunțat că, astăzi, ex-Președintelui Republicii Moldova i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, săvârșite de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat (art.46, art.328 alin.(3) din Codul penal), în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”, informează CURENTUL.
Procuratura amintește că, la 29 decembrie 2021, ex-Președintele Republicii Moldova, a fost recunoscut și audiat în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii enunțate.
„Menționăm că, învinuirea formulată se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului.
Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, a semnat avizul în baza căruia, în mai 2008 de către directorul general al SA „Energocom” a fost încheiat contractul privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, cu o compania străină Ungaria,  în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 – iunie 2009, contrar prevederilor art. 82 al Legii nr. 1134 din 02.04.1997 cu privire la societățile pe acțiuni.
Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice  pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom” i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de  11 927 173 dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.
Remarcăm că, în cadrul audierilor de astăzi, ex-Președintele Republicii Moldova nu și-a recunoscut vina în săvârșirea faptei de care este învinuit, menținând declarațiile date în calitate de bănuit.
Subsecvent, remarcăm că, în privința acestuia a fost menținută măsura procesuală de constrângere sub formă de obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală, în condițiile prevăzute de art.198 din Codul de procedură penală.

După terminarea tuturor acțiunilor de urmărire penală planificate și adoptarea soluției pe caz, vom veni cu informații suplimentar” – a mai comunicat nstituția

Inapoi la arhiva noutaților