[ X ]
Ex-ministrul Jizdan, despre prioritățile PDM pentru asigurarea unui nivel mai înalt de siguranţă cetăţenilor
7 Iunie

Alexandru Jizdan, secretar general al Partidului Democrat din Moldova (PDM), fost ministru al Afacerilor Interne (MAI) în Guvernul Filip‎, în cadrul unui interviu pentru oficial.md, a vorbit despre realizările şi proiectele din vremea când era la Minister, dar şi despre obiectivele de bază a echipei PDM, informează CURENTUL.

„Practic întreaga mea carieră am activat în cadrul MAI în diferite funcţii şi cunosc situaţia nu din auzite. Venind în funcţia de ministru, aveam deja o mulţime de idei şi proiecte, pe care mă angajasem să le implementez, luând în calcul situaţia reală din sistem şi din ţară. De asemenea, ţin să menţionez că, în anii de guvernare, siguranţa cetăţenilor a fost o preocupare prioritară pentru noi. Aceasta rămâne o prioritate pentru noi şi acum, dar atunci când era la putere am folosit toate oportunităţile şi, împreună cu echipa, am implementat mai multe proiecte importante pentru ca oamenii să beneficieze de o viaţă mai bună. Astfel, am asigurat fonduri și am atras proiecte UE pentru modernizarea structurilor Ministerului Afacerilor Interne, în acest scop fiind atrase  57 mln. euro. De asemenea, au fost realizate proiecte transfrontaliere POC cu România în valoare de 12,7 mln. euro, s-au procurat 450 automobile, iar 10 sectoare de poliție au fost renovate. La fel, au fost achiziţionate echipamente speciale, s-a dezvoltat capacitățile de expertiză criminalistică etc.”, a declarat ex-ministrul.

Alezandru Jizdan, la capitolul angajamente și realizări, a spus: „În primul rând, aş menţiona angajamentul de a spori salariile angajaţilor MAI pentru a-i face mai protejaţi social şi pentru a diminua din motivele ce duc la fenomene negative ca şi corupţia, de exemplu. Astfel, pe durata mandatului meu, salariile angajaților MAI a crescut în medie cu circa 12%, în comparaţie cu anii precedenţi. În al doilea rând, aş menţiona integrarea MAI în sistemul unic de urgență 112 şi  reducerea termenului de reacție la aceste apeluri. Acest serviciu oferă cetăţenilor siguranţa că autorităţile vor interveni rapid şi eficient atunci când au nevoie. În al treilea rând, aş menţiona un proiect „de suflet”, dacă-i pot spune astfel –     complexul sportiv „Dinamo” a fost reconstruit. E un complex important şi care implică o puternică latură istorică, dacă vreţi. De aceea, proiectul respectiv a fost o prioritate pentru mine”.

Totodată, democratul a amintit că gradul de încredere a cetățenilor în poliție a crescut de la 21% la 46%, fiind un rezultat foarte bun.

Întrebat de prevederi are PDM acum în programul său electoral îndreptate spre asigurarea unui nivel mai înalt de siguranţă cetăţenilor, democratul a menționat: „Vom pune accent pe prestarea serviciilor de calitate la standardele europene orientate spre soluționarea problemelor comunității. La concret, ne propunem: reducerea accidentelor rutiere prin introducerea unui sistem integrat de video monitorizare pe întreg teritoriul țării; reducerea nivelului de corupție în rândurile angajaților MAI; dialog transparent între cetățeni și poliție; reducerea timpului de reacție la apelurile de urgență.”

La fel, el a subliniat că o altă preocupare va rămâne îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi activitate pentru angajaţii organelor de interne, pentru că de aceasta depinde decisiv eficienţa lor.

„De asemenea, ne propunem continuarea atragerii fondurilor externe pentru sistemul afacerilor interne. O altă prioritate este revizuirea politicilor de migrație și azil prin: reforma Biroului migrație și azil; simplificarea procedurilor de vizită și ședere în Republica Moldova prin programe dedicate. Totodată, ne mai propunem continuarea replicării sistemului controlului comun la frontiera moldo-ucraineană pe segmentul central. Iar obiectivul major rămâne reducerea fenomenului infracțional și întărirea ordinii publice etc.”, a enumerat deputatul.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților