Fostul deputat Alexandru Slusari se întreabă „ce se întâmplă la Ministerul Economiei?”, informează CURENTUL.
„Eu cred că cel mai „transparent” ministru, care practic zilnic ne informa public cum decurge lupta cu patentarii și care doarme în Tik Tok și Facebook, ne datorează explicațiile. Societatea are dreptul să cunoască de ce a fost presat și impus să demisioneze secretarul de stat Vadim Gumene și de ce a scris cerere de eliberare directorul Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Dumitru Pîntea.
Personal practic nu-l cunosc nici pe unu, nici pe altu. Dar din discuții cu mai mulți experți cunoscuți am înțeles că Vadim Gumene a fost un om profesionist, care puțin vorbea și mult făcea pentru dezvoltarea antreprenoriatului. Cu domnul Pîntea am avut ocazia să mă întâlnesc o dată, când am venit cu Consiliul Asociației Forța Fermierilor la ședința de lucru cu conducerea ODA. Toți fermierii-participanți la întâlnire au fost plăcut surprinși de profesionalismul echipei ODA. După asta a fost lansat acel program 373, care încă nu are mecanism optimal în raport cu băncile și nu dispune de resurse suficiente pentru businessul mic și mijlociu, dar totuși a fost un mic pas înainte. Unii agricultori (recunosc că nu mulți), membrii Forța Fermierilor, chiar și în acest an extrem de dificil, au recurs la acest program de stimulare a investițiilor. Și iată că domnul Pîntea demisionează”, a scris el într-o postare pe Facebook.
Ex-vicepreședintele Parlamentului s-a adresat ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării: „Domnule Alaiba, nu credeți că e cazul să ieșiți la conferință de presă sau măcar în Tik Tok și să explicați de ce curge la ministerul Economiei și de ce luptați cu propria echipa?”.