[ X ]
Eveniment fastuos: Parada Națională de Ziua Independenței la Orhei va întruni mii de oameni
22 August

Ziua Independenței va fi sărbătorită cu mare fast la Orhei. Primăria Municipiului Orhei a pregătit un amplu program cultural-artistic dedicat aniversării a 26 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova, transmite CURENTUL.

Spectacolul din acest an va fi unic și va începe cu  Paradă Națională, unde vor participa mii de oameni.

Începând cu ora 10.00, conducerea Primăriei Orhei împreună cu oaspeții de onoare, cavaleria, Garda Populară, veteranii războiului de pe Nistru, colaboratori de poliție și ai Departamentului Situații Excepționale,  FC „Milsami”, dansatori,  ansambluri artistice, acompaniați de orchestră vor porni în coloană de pe strada Vasile Lupu.

Oaspeții prezenți la Parada Națională de la Orhei vor fi întâmpinați cu vin și busuioc, simboluri ale culturii naționale Republicii Moldova.

Cei prezenți la Parada Națională vor  defila pe strada Vasile Lupu decorată în stil național de „Casa Mare” și vor purta pancarte – Orhei – Inima Moldovei, Moldova – Patria Mea!

Coloana se va îndrepta către monumentul Vasile Lupu, unde oficialii vor depune flori, pe fundal fiind intonat imnul de stat al Republicii Moldova și răsunete de buciumuri, care vor vesti inaugurarea sărbătorii.

Spectacolul de inaugurare va culmina cu actori plastici – îmbrăcați în haine cu simbolul tricolorului, care își vor face apariția de pe acoperișul clădirii Consiliului Raional Orhei.

De la înălțime, actorii vor prezenta un spectacol inedit.

Ziua Independenții la Orhei va continua cu un show aviatic. Cei mai buni piloți din România vor survola deasupra Orheiului și vor surprinde spectatorii cu acrobații aeriene uluitoare și demonstrații de elită.

Lacul Orhei, recent renovat, va fi și el un centru de distracții sportive pentru cei prezenți la sărbătoare. Aici, pentru iubitorii de adrenalină vor fi desfăşurate demonstraţii şi competiţii de Windsurfing. De asemenea, în zona de agrement vor fi desfăşurate şi alte competiţii sportive.

Mai mult, toți cei prezenți la sărbătoare, vor fi serviți gratis cu tradiționalii cârnăciori.

Parcul Ivanos va deveni un centru de modă, organizatorii au pregătit o prezentare a vestimentației naționale, care va scoate în evidență frumusețea portului popular.

Surprizele vor continua cu un concert grandios la care vor participa artiști autohtoni ca: Ionel Istrati, Ian Raiburg, Trupa Dulce Band, Igor Himici, Trupa Catharsis, Iuliana Beregoi și Vitalie Danii.

Invitații speciali ai evenimentului sunt membrii trupei Carla’s Dreams și interpreta Jasmin din Rusia. Sărbătoarea va culmina cu un show spectaculos de focuri de artificii.

orhei

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților