Ministerul Justiției și-a stabilit prioritățile pentru anul 2022, transmite CURENTUL.
Astfel, Ministerul Justiției își propune să modifice cadrul legal privind sistemul judecătoresc cu privire la numirea judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă prin excluderea termenului de 5 ani, numirea judecătorilor CSJ de Președintele R. Moldova, excluderea vechimii în funcția de judecător de cel puțin 10 ani pentru a putea fi numit la CSJ; imunitatea funcțională, componența și mandatul CSM.
Se vor revizui competențele președinților instanțelor judecătorești. Mandatul Președintelui CSM va fi redus pentru excluderea suprapunerii cu durata mandatului în calitate de mebru al Consiliului.
Ministerul își propune:
– Modificarea cadrului legal privind activitatea Consiliului Superior al Procurorilor;
– Modificarea cadrului legal în vederea instituirii unui sistem uniform de accedere în funcția de judecător și procuror în baza vechimii de muncă și modificarea cadrului legal în vederea consolidării colegiilor de selecție și evaluare a performanțelor judecătorilor;
– Modificarea cadrului legal ce ține de activitatea Inspecției judiciare;
– Excluderea Inspecției procurorilor din subordinea Procuraturii Generale și atribuirea statutului de organ specializat autonom al CSP.
– Evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor conform recomandărilor Comisiei de la Veneția.
– Promovarea codului de conduită a angajatului CNA.
Totodată, Ministerul Justiției își propune reformarea Curții Supreme de Justiție; revizuirea nr. de judecătroi la CSJ, dar și optimizarea hărții procuraturilor teritoriale similar cu harta judecătorească
Se va efectua un auditu extern al Programului Integrat de Gestionare a Dosarelor, se vor institui sancțiuni pentru imixtiunea în activitatea avocaților, se va ajusta legislația penală și procesuală la prevederile Convenției de la Istanbul, se va promova proiectul de lege pentru modificarea art. 110/1 din Codul de procedură penală în scopul majorării de la 14 la 18 ani a vârstei de audiere a copilului în condiții speciale.
De asemenea, va fi creată industria penitenciară în vederea implicării la muncă a condamnaților și resocializării acestora.
Detalii vedeți mai jos:
Cristina Parfeni