[ X ]
Europarlamentar: Noi nu vrem ca Moldova să fie dezamăgită
1 Aprilie

Eurodeputații din cadrul Parlamentului European – Urmas Paet (Renew Europe, Estonia), Nathalie Loiseau (Renew Europe, Franța), Siegfried Mureșan (EPP, România), Evin Incir (S&D, Suedia), Dragoș Tudorache (Renew Europe, România), Susanna Ceccardi (ID, Italia) și Anna Fotyga (ECR, Polonia), efectuează o vizită oficială în Republica Moldova, informează CURENTUL.

În cadrul unei conferințe de presă, eurodeputatul Urmas Paet a mulțumit Republicii Moldova pentru eforturile depuse în găzduirea refugiaților din Ucraina.

Totodată, el a vorbit despre riscurile cu privire la securitatea energetică a țării și a spus că Uniunea Europeană (UE) va susține Republica Moldova ca să fie asigurată cu surse energetice.

„Un pas important este faptul că Moldova, Georgia și Ucraina au depus cereri de aderare la Uniunea Europeană. Procesul a început și urmează ca 27 de guverne ale statelor-membre să decidă împuternicirea Parlamentului European să ofere statutul de state-candidate pentru țările care au aplicat”, a subliniat oficialul.

La rândul său, eurodeputatul Nathalie Loiseau a spus că ei au venit la Chișinău pentru a mulțumi și a-și exprima susținerea pentru Republica Moldova în gestionarea crizei refugiaților.

„Aici, în Moldova, voi toți ați primit numeroși ucraineni și noi trebuie să îmbunătățim suportul nostru pentru Republica Moldova, încât să împărțim greutatea de pe umerii voștri”, a menționat deputatul.

De asemenea, ea a spus că subiecte prioritare în relația UE-RM sunt: securitatea cibernetică, combaterea propagandei, securitatea energetică, importuri ale produselor agricole etc.

„Republica Moldova a făcut o alegere și noi îi suntem recunoscători. Noi nu vrem ca Moldova să fie dezamăgită”, a conchis Loiseau.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților