[ X ]
Europa Liberă în dialog cu locuitorii din Sadova, beneficiari ai magazinului ambulant al Partidului Șor: „Dacă ar ajuta toți măcar așa ca Șor”
22 Februarie

În fiecare săptămână, magazinul lui Shor ajunge în şapte sate din raionul Călăraşi.

În satul Sadova, Călăraşi, în fiecare zi de miercuri, vine o autodubă cu însemne ale partidului Shor pe ea, care le vinde pensionarilor pâine şi alte produse la un preţ mai mic decât cele pe care le-au văzut sătenii în ultimii ani.

La Sadova, magazinul ambulant cu însemnele partidului Shor vine în zi de miercuri, iar atâta timp cât campania electorală nu a început, ceea ce se întâmplă aici între orele 9 şi 16 pare a fi absolut legal.

sor5

Prima săteancă cu care stau de vorbă şi-a umplut un căruţ cu alimente şi a plătit 140 de lei. De aceea, răspunsul ei la întrebarea dacă nu o deranjează că i le-a vândut un bancher condamnat în primă instanţă pentru implicare în furtul miliardului, este uşor de ghicit:

„De 140 de lei atâta marfă am luat. Îs mulţumită, Ştii, asta îmi ajunge pe o lună de zile. Este o vorbă: fiecare trage la dânsul, numai eu la mine.”

sor3
Pe la ora 11, la un frig de minus 2 grade, în jurul dughenei ambulante erau vreo douăzeci de femei, toate trecute de vârsta tinereţii şi toate cu aceeaşi viziune asupra realităţii:

„Ştiţi ce, eu mă dau în plen la care îmi dă ceva. Dacă îmi dai dumneata, şi cu dumneata mă dau. Ce am să mă pun storoj (rus. „paznic” rom) la banca ceea. Cei mari trebuie să se gândească şi să-l tragă la răspundere. Da noi, ce? Ne dă un lapte, un chefir, tot e bine.”

„Eu cred că dacă ne dă mai ieftin, e bine. Da noi, dacă avem pensii mici, ne bucurăm. Paote o furat, poate nu, da mai dă şi la oameni. Da cel care fură, dar nu dă nimic?”

sor2

„Nu ne place ce se spune despre el, dar nouă ni-i a mânca.”

„Eu nu cred nimic. Dacă ar face toţi parlamentarii şi toată conducerea de la Chişinău măcar aşa cum face acesta, lumea s-ar bucura.”

Sunt o mulţime de oameni în rândul observatorilor şi a opoziţiei politice care au tot atenţionat că în scrutinul de la toamnă în care, pentru prima dată, jumătate din mandate vor fi repartizate pe circumscripții majoritare, vor conta cel mai mult resursa administrativă și banii. Mătuşa Iulia cu care am vorbit în faţa aceleiaşi dughene spune că nu se lasă ea atât de uşor înduplecată:

„El vrea să ne amăgească, să ne ia cu măgulica. Da eu nu mă dau. La alegeri în genere nu am fost nici nu ştiu de când. Da, până la toamnă, mai vedem noi.”

susarenco

Edilul de la Sadova, Vladimir Susarenco, s-a făcut cunoscut la începutul acestei luni, când a declarat în presă, inclusiv postului nostru de radio, că ar iniţia cu plăcere o declaraţie din cele ce au fost semnate de câteva zeci de localităţi moldovene pentru a consemna simbolic centenarul unirii Basarabiei cu România din 1918, doar că nu o poate face fără să consulte toţi sătenii. Cu declaraţia nu a reuşit. I-au luat-o înainte „stataliştii”. Nu e ciudat că a permis unui politician, lucru ştiut mai prieten cu Rusia decât cu România, dar şi cu o sentinţă ca cea a lui Şor, să-şi aducă magazinul ambulant în localitatea pe care o conduce?

„Imaginaţi-vă că un primar iese şi zice: de azi înainte, pe teritoriul satului Sadova, vă interzic activitatea. Ce facem cu acea coadă de acolo? Adică, îmi pun în capul meu cinci sute de oameni care beneficiază de aceste servicii.”

Primarul spune totuşi că nu a ştiut despre ce este vorba când a eliberat autorizaţie pentru activitatea magazinului. Acum îşi pune speranţele în instituţiile statului care ar trebui să vegheze asupra respectării regulilor unei competiţii electorale corecte:

„E tare mare şmecherie la mijloc: adică se interzice asta în luna ceea ce campanie, dar cumpărăm sufletele oamenilor cu jumătate de an înainte de campanie… CEC să se autosesizeze şi, fie să interzică, sau, dacă e legal, s-o spună clar.”

Vladimir Susarenco pare totuşi să nu aibă dreptate când îşi doreşte implicarea autorităţii electorale. Aceasta poate reacţiona doar în timp de campanie electorală oficial declanşată. Cum, de exemplu, a făcut-o atunci când, în timpul cursei prezidenţiale din 2016, candidata partidului Șor, Inna Popenco, a fost exclusă din cursă din cauza implicării în activitatea magazinelor sociale, imputându-i-se mituirea alegătorilor.

Deocamdată, însă: „Cât timp nu e campanie electorală, nu există o conexiune directă, ca să putem spune că e mituirea alegătorului”, aşa cum ne-a spus Pavel Postică, expertul organizației neguvernamentale Promo-Lex specializată în monitorizarea alegerilor și partidelor moldovene.

sor1

În fiecare săptămână, magazinul lui Shor ajunge în şapte sate din raionul Călăraşi. Luni – la Horodişte, marţi – la Pârjolteni, joi – la Gurbăneşti, vineri – la Ursari şi Buda, iar sâmbătă şi duminică – la Vălcineţ şi Temeleuţi. Potrivit unor anunţuri mai vechi ale Partidului Shor, până acum au fost împărţite în jur de 40 de mii de carduri sociale care permit nevoiaşilor să le devină cumpărători.

„Partidul Shor va deschide 100 de magazine sociale în toată republica, în timp ce magazinul social ambulant va ajunge în fiecare sat unde nivelul de trai al pensionarilor cu nevoi speciale este la minimul de existenţă”, aşa sună o promisiune dintr-un comunicat al formaţiunii difuzat anul trecut.

Sursa: europalibera.org

Inapoi la arhiva noutaților